Sari la conținut

VIDEO. Captură record de heroină în Satu Mare: 170 de kilograme de heroină, găsite de DIICOT într-un camion 

Marfa era ascunsă în rezervorul dublu, modificat, al unui camion cu numere de Vâlcea, care voia să iasă din țară prin vama Petea. Potrivit unor surse, drogurile sunt de proveniența ucraineană și au fost introduse în ţară prin vama Siret.

Transportul a fost pregătit în Ucraina, iar traficanţii au sperat că, după ce vor trece de România, pachetele cu heroină vor ajunge în siguranţă în Occident. Au fost, însă, monitorizaţi îndeaproape, din ziua în care heroina a intrat în ţara noastră.

Poliţiştii au muncit peste o oră ca să scoată drogurile din locul unde erau ascunse. Le-au pus apoi într-o dubiţă şi le-au transferat în elicopterul Ministerului de Interne, care a fost păzit cu arma în mână de luptătorii de la Intervenţie Rapidă. Marfa a fost transportată pe calea aerului direct la Bucureşti.

Drogurile care valorează peste 5 milioane de euro pe piaţă urmau să ajungă la consumatorii din Occident.

Redactor: Gabriel Bonaciu
Editor web: Adrian Laboş