Sari la conținut
News Alert

An şcolar nou, probleme vechi. Grădiniţa de la Darova are nevoie de 300.000 de lei pentru refacerea grupului sanitar

„Dacă vă uitaţi la găurile acestea, pentru că sunt nişte lucrări făcute acum, recent, în momentul în care veneau ploile puternice, refula din fosă şi toată mizeria din fosă era plin aici". Pentru refacerea grupului sanitar al grădiniţei din Darova ar fi nevoie, susţine primarul, de 300.000 de lei. Administraţia locală nu poate susţine o astfel de investiţie, în condiţiile în care bugetul total al primăriei în acest an nu a depăşit 500.000 de lei.

„Din fondul local nu putem aloca atâţia bani încât să acopere această investiţie. Am alocat, anul trecut, nişte bani pentru că grădiniţa mai are şi sus nişte grupe, pentru geamurile termopan de a fi înlocuite pentru că erau geamuri vechi, iarna era vânt, curent, chiar zăpadă intra între ele", afirmă Sorin Tilihoi, primarul comunei Darova.

Însă cei 30.000 de lei investiţi nu au fost suficienţi pentru a înlocui toate ferestrele. Geamurile de la parter au rămas neschimbate. Într-o stare şi mai proastă sunt însă grupurile sanitare. Toaletele şi chiuvetele sunt degradate, nu există gresie peste pardoseală, iar geamurile sunt fie sparte, fie acoperite cu scândură. Baia este practic inutilizabilă, iar cei aproximativ 80 de preşcolari sunt nevoiţi să folosească toaleta şcolii din Darova.

Pentru că nu pot să folosească toaletele din grădiniţă, copiii trebuie să traverseze această curte, de la grădiniţă până la grupurile sanitare ale şcolii. Lucrări capitale de reabilitare nu s-au mai făcut la grădinita din Darova de mai bine de un deceniu.

„Situaţia grupului sanitar pe care dumneavoastră o prezentaţi în acest material este de aproximativ 15 ani. M-am interesat la foştii directori şi cam asta este perioada în care aceste grupuri sanitare nu au putut fi reabilitate", spune Paulina Dospina, directorul Grădiniţei Darova.

Consiliul Judeţean Timiş nu a alocat vreun ban în 2014 pentru unităţile de învăţământ din judeţ, dar promite că va distribui fonduri în 2015. Inclusiv situaţia unităţii de învăţământ din Darova este luată în calcul. „Ştiu de problema de la Şcoala din Darova, preoblema este următoarea: o astfel de lucrare presupune o lucrare de investiţie şi la începutul anului 2015 când vom aloca sume mai considerabile înspre primării pentru dezvoltare, totul depinde de Primăria Darova de a direcţiona din suma respectivă bani spre lucrarea de investiţie de la şcoală", spune Călin Dobra, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş

La Timişoara, în schimb au fost rezervate fonduri pentru reparaţii. 20 de milioane de lei este suma pe care autorităţile au prevăzut-o în bugetul pe acest an pentru reabilitarea unităţilor de învătământ. „În unele unităţi şcolare s-au pornit lucrări noi care vor fi continuate cu un volum rămas neacoperit şi în anii viitori", ne-a declarat Mihai Costa, directorul Direcţiei Instituţii Şcolare din cadrul Primăriei Timişoara.

Lucrările au vizat, printre altele, schimbarea acoperişurilor, modernizarea sălilor de sport, precum şi a instalaţiilor sanitare din mai multe şcoli şi grădiniţe.

Reporter: Miodrag Hojda
Operator: Mihai Pop
Editor web: Călin Țenche