Sari la conținut

Au investit în linia de cale ferata de lângă casele lor


„Uitaţi ce crăpături aşa pe margină. Şi pe tavan. Păi da... şi mână în viteză de vai ş-amar!”, spune unul dintre localnici.

Locuitorii de pe strada Mircea Vodă din cartierul arădean Bujac trăiesc de când se ştiu cu linia ferată la doar câţiva metri de casele lor. Totuşi, asta nu i-a deranjat atât de mult câtă vreme pe aici treceau răzleţ trenuri. De câţiva ani însă, trenurile vin zilnic, iar pe deasupra mai nou sunt şi încărcate cu materiale inflamabile.

„A fost trenul dar nu a cărat motorină şi benzină. A cărat lemne foarte rar la depozitul din Obor, cărbuni câte un vagon două şi sfeclă toamna atâta”, povestește un alt localnic.

„Ne deranjează foarte mult, mai ales pentru că circulă cu foarte multe vagoane cu motorină, şi cu benzină, şi dacă am măsura cu paşii cred că îs trei metri sau patru. Şi ne e frică de orişice că poate să... picură efectiv motorina din el!”, continuă un alt arădean din zonă.

Din loc în loc, mai nou linia a început să fie amenajată şi integrată în peisajul amenajat în faţa caselor. Cei care s-au ocupat de aceste lucrări, pentru a-şi înfrumuseţa cartierul, spun că problema liniei rămâne însă, iar cei care o întreţin oficial nu fac decât să strice ceea ce au făcut ei.

„Noi trăim foarte greu în casă. La stradă amenajăm că vrem să fie frumos! Uitaţi! Ne ocupăm, dar poţi cu ei? Pui iarbă – ei vin, ierbicidează!”, adaugă un vecin.

„Vin ăştia care ierbicidează între linii şi dau şi pe gazon. Şi noi am făcut gazonul. Şi am investit un pic şi în gazon, o dus pruncu şi o făcut, şi atuncea dacă nu puteam aşa... da distrugea!”, continuă un localnic.

Sesizată în mai multe rânduri, Primăria Arad a anunţat că nu poate scoate linia de tren dintre case.

Municipalitatea nu are atribuţiuni şi nu are competenţe în acest caz întrucât este vorba de o proprietate privată”, explică Corina Drăghici – purtător de cuvânt Primăria Arad.

Linia de tren care traversează cartierul Bujac din Arad a fost construită încă de la începutul secolului XX, atunci când deservea mai multe fabrici din sud vestul oraşului. Astăzi, pe aici se mai transportă doar produse petroliere, la un depozit din apropiere. Orarul trenurilor cisternă este unul neregulat, ceea ce face trenurile şi mai periculoase pentru cei ce locuiesc în zonă.

Reporter: Dan Codre

Operator: Cristian Kovacs