Sari la conținut

Din pasiune pentru tradiție. O familie din Câlnic are de 10 ani un atelier de costume populare

Liliana Ionașcu a descoperit pasiunea pentru cusut și brodat când avea 15 ani. Ca orice fată, pe lânga munca din casă, trebuia să știe și să toarcă, să țeasă sau să realizeze ornamemte pe pânză.

”Mama, în casă, cum era în trecut, când mai în toate casele era câte un război de țesut, trebuia să își facă singură zestrea. Și oarecum a considerat obligatoriu pentru noi, fete fiind, având și o soră, că trebuie să învățăm și lucru de mână”, spune ea.

Cunoștințele din vremea adolescenței i-au adus astăzi succesul în micul atelier de costume populare, deschis în Câlnic, județul Caraș-Severin, în urmă cu 10 ani.

Împreună cu soțul său, a transformat intrarea în locuința lor într-un mic muzeu. Aici se găsesc de la costume purtate în trecut de țăranii din zona de munte, la cufere folosite de strămoși, în al doilea război mondial și cataloage vechi de peste 100 de ani.

”Face parte din viața noastră. Dacă nu îți cunoști obiceiurile, nu prea știi de unde vii și încotro te întrepți. Am plecat prin zone, prin comune, pe la prieteni, pe internet, am dat anunțuri pentru a căuta cataloage, pentru a face partea de documentare în domeniul costumului popular”, spune Ionică Ionașcu, soțul Lilianei.

Se pot vedea modul de croi pentru fiecare zonă, o parte, pentru că ele sunt prezentate pentru fiecare zonă, o parte, pentru că ele sunt prezentate pe fiecare zonă și mergem mai departe până la legătura capului, care iarăși diferă.

Dacă e lucrat de mână, realizarea unui de costum popular complet poate dura de la câteva luni până la jumătate de an. De aceea, atelierul este dotat acum cu mașini computerizate, care le ușurează lucrul croitoreselor. Chiar și așa, munca este una extrem de migăloasă.

”Meseria asta e frumoasă, numai trebuie să ai multă răbdare. E migăloasă pentru că la ele trebuie să lucrezi foarte atent. Eu, de meserie, sunt croitoreasă, dar aici nici nu se compară, pentru că sunt costume populare și materialele sunt de așa natură încât materialele trebuie să fie mai fine”, precizează Maria Popescu, croitoreasă.

”Așa arăta un costum de sărbătoare în urmă cu 50 de ani, în Banatul de câmpie. Femeile se îmbrăcau cu o ie, poale, cotrânță și un laibăr și erau gata de mers la joc”, spune Raluca Popa, reporter Digi24 Timișoara.

Dacă o ie costă între 150 și 350 de lei, în funcție de complexitatea broderiei, un port popular complet poate ajunge și la 1800 de lei. Costurile mari țin și de dificultatea cu care se procură un postav de calitate pentru o bundă tradițională și inul pentru ie și poale. Însă investiția este una care poate aduce bucurie pentru generații întregi, care păstrează cu mândrie în dulapuri portul devenit buletinul de identitate al românilor.

Reporter: Raluca Popa
Operator: George Ștefăniță
Editor web: Călin Țenche