Sari la conținut

Flag Parade: zeci de studenți străini, din nouă țări, au mărșăluit pe străzile Timișoarei

Imnul fiecărei țări participante a fost intonat, cu mult entuziasm, de către studenții străini care au participat la Flag Parade. Este un marș în cadrul căruia studenții vor să promoveze schimburile de experiență și multiculturalitatea. În plus, s-au aniversat și 25 de ani ai Asociației Erasmus Student Network, care, la nivelul întregului continent, se ocupă de studenții străini: ”În primul rând, mă bucur să fiu aici toată ziua să reprezint țara mea, cu prietenii mei din Italia și alte țări, e foarte frumos să ne arătăm cultura noastră și e bine că avem această oportunitate”, ”Suntem aici să reprezentăm țara noastră pentru Flag Parade, pentru Erasmus Timișoara, și e frumos să vedem toate persoanele și toate țările împreună”, ”Îmi place să învăț alte culturi și sunt împotriva rasismului și a oricărui tip de discriminare”.

Traseul studenților a început la Universitatea de Vest, a continuat pe Aleea Studenților, până pe Strada Daliei. Flag Parade nu s-a desfășurat doar la Timișoara, ci și în alte orașe din Europa. ”Această mișcare se organizează în toate țările Uniunii Europene și în toate orașele unde există secțiuni ESN, adică în jur de 470 de orașe”, ne-a spus George Apostolescu, președintele Erasmus Student Network.

În România, Flag Parade se va organiza și în București, Brașov, Cluj Napoca, Sibiu și Iași.

Reporter: Miodrag Hojda
Operator: Viorel Jiva
Editor web: Călin Țenche