Sari la conținut

Gheorghe Ciuhandu, din nou la DNA. Fostul edil și secretarul Primăriei Timișoara sunt acuzați de abuz în serviciu

”Nu am ce să vă spun, nu am ce să vă spun. Mă duc acum pentru prima dată cu avocatul”, spune Gheorghe Ciuhandu.

Gheorghe Ciuhandu a ajuns la DNA în jurul orei 10. Fostul edil nu a vrut să dea declarații cu privire la finanțarea ilegală e echipei de fotbal Poli Timișoara care a adus un prejudiciu de peste 27 de milioane de lei în bugetul local. După mai bine de două ore de audieri, Ciuhandu a părăsit sediul DNA fără să facă declarații.

”Nu am ce să vă declar doamnă, nu am ce să vă declar. Întrebați procurorul, vă declară el mai multe”, a spus fostul edil la plecare.

Nici secretarul Primăriei Timișoara, Ioan Cojocari, nu a scăpat de audieri. El a a ajuns la sediul DNA în jurul orei 13.00.

”O să vedem acuma despre ce va fi vorba. Eu zic că nu poate fi nimic de substanță pentru că totul este mai mult decât legal. Nu îmi fac niciun fel de problemă chiar niciun fel de problemă”, spune Ioan Cojocari, secretarul Primăriei Timișoara.

Cei doi, alături de jurista administrației locale, au fost puși sub acuzare pentru abuz în serviciu la începutul acestei săptămâni. Procurorii au pus sechestru pe un imobil al fostului edil și au blocat conturile secretarului Ioan Cojocari pentru recuperarea prejudiciului.

Reporter: Angela Novăcescu
Operator: Dan Petcu
Editor web: Călin Țenche