Sari la conținut

Istoria jucăriilor bănățene. Fabrica din Lugoj, salvată de muncitori: societatea produce acum cutii din tablă

Povestea fabricii începe în 1924. Atunci a fost deschisă, la Lugoj, întreprinderea care, la aceea vreme, producea hârtie creponată. Naţionalizarea din 1948 a venit cu schimbări, aşa că, din mâinile muncitorilor, au început să iasă şi jucării. Sorin Muraru este unul dintre foştii angajaţi. În 1976 s-a angajat ca inginer, iar în prezent este directorul fabricii. A păstrat câteva jucării şi îşi aminteşte cu nostalgie de perioada când pe uşa uzinei ieşeau aproximativ trei milioane de jucării anual.

”La început am lucrat pe tablă. Tablă tipărită. Şi autobuz mare, autosanitară, autocisternă. Se făceau stropitori, mică şi mai mare. Jucăriile cu cheiţă. Era caruselul cu căluţi care se învârtea. Aveam un nufăr cu o balerină. Trăgeai, se deschidea nufărul, ieşea balerina şi începea să se învârtă, să danseze”, relatează Sorin Muraru, directorul fabricii.

Anii '80 au fost cei mai prolifici pentru fabrica de jucării. Se produceau peste 30 de modele diferite. Atunci unitatea avea 400 de angajaţi. Tabla din care erau produse jucăriile provenea din export, din Japonia şi Polonia, era ştanţată într-o secţie, iar în alt loc, muncitoarele ambalau trenuleţele, camioanele sau puşculiţele realizate.

Jucăriile au prins viaţa aici până în anul 1993.Apoi, producţia a fost oprită din lipsă de comenzi. ”'92-'93, atunci am schimbat profilul. Am încărcat maşinile cu jucării şi am trimis sindicatele în ţară să le vândă. Mi-au spus: „Nu mai putem să le vindem, nu mai merge". Pătrunseseră deja jucăriile străine, toată lumea vroia altceva şi a fost momentul în care ne-am blocat. Sigur că şi jucăriile pe care le aveam erau alea care le știai de foarte mulţi ani”, afirmă Sorin Muraru.

Privatizarea a venit în 1996. Dar conducerea şi sindicatele fabricii nu au vrut ca uzina să ajungă la fier vechi, aşa cum s-a întâmplat cu cele mai multe societăţi româneşti. Angajaţii au strâns câţi bani au putut şi s-au înscris la licitaţie. Au câştigat şi au menţinut deschisă întreprinderea.

”În urma licitaţiei, pentru a nu rămâne fără servici, am mers la maximum, cât am putut da din partea noastră, din ce am putut noi aduna. Şi asta a fost pe acţiuni de 25.000, la 135.000. Contracandidatul a dat undeva pe la 100.000 şi am reuşit să câştigăm licitaţia şi să rămânem ca firmă a noastră, a celor 500 şi ceva de acţionari. Am reuşit în 3 ani să achităm, să cumpărăm, să respectăm toate clauzele contractuale şi să devenim proprietari. Sigur, partea proastă este că am adunat destul de greu banii şi n-am reuşit să adunăm bani ca să facem o retehnologizare”, precizează Sorin Muraru.

În prezent, fabrica are alt profil şi mai numără doar 30 de angajaţi.

De 22 de ani, aici, la Lugoj nu se mai produc astfel de jucării, din tablă frumos colorată. Capitalismul a făcut ca producţia de jucării să nu mai fie una rentabilă. Aşa că fabrica s-a reprofilat, iar acum produce cutii, tot din tablă, dar pentru vopsele, produsele pentru cei mici rămânând doar o amintire.

Jucăriile româneşti au ajuns piese extrem de rare pe rafturile magazinelor. Piaţa se împarte între China şi Turcia. Până în anii '90 erau opt fabrici mari care produceau şi exportau păpuşi şi maşinuţe „made in Romania". Iar dacă la Lugoj, angajaţii au reuşit să menţină în viaţa uzina, în restul ţării fabricile au ajuns afaceri imobiliare sau au dispărut definitiv, după ce au fost devalizate.

Reporter: Caterina Ledrer
Operator. Adrian Ionescu
Editor web: Călin Țenche