Sari la conținut
News Alert

La facultate, cu orice preţ. Topul taxelor la Timișoara

Cele 600 de locuri disponibile în cămin si prânzul de la cantină, care costă doar 8 lei, i-au determinat pe mulţi absolvenți să opteze pentru Universitatea Politehnica din Timișoara: ”Am auzit lucruri bune despre caminele de aici, m-ar tenta”, - Și unde o să stai? ”La cămin, primul an, cel puţin. Am înţeles că sunt bune, mai ales ultimele care sunt făcute vreo două, am înţeles, mai noi”.

Taxa pentru o cameră în cămin la Politehnică ajunge la 165 de lei, în timp ce la Universitatea de Medicină Veterinară și Științe Agricole pentru o astfel de cameră se plătește puțin peste 200 de lei. Un student care se va caza într-o cameră de două persoane în unul din căminele UVT va plăti 100 de lei pe lună, iar unul de la Medicină va scoate din buzunar între 75 şi 200 de lei.

- Taxele cum ţi se par? ”Măricele”. Cea mai mică taxă de școlarizare de la Universitatea Politehnica este de 2.400 de lei pentru specializarea Mobilier și amenajări interioare, în timp ce la Universitatea de Vest taxa medie este de 3.000 de lei. La Universitatea de Medicină Veterinară și Științe Agricole, cea mai mică taxă este de 2.500 de lei, în timp ce pentru un an de studiu la Universitatea de Medicină și Farmacie se plătesc 1.500 de euro.

La polul opus, cea mai costisitoare specializare de la Politehnică ajunge la 4.200 de lei. Dascălii îi asigură însă pe studenţi că investiția merită.

”Dupa ce se absolvă studiile, studenții noștri își găsesc foarte ușor locuri de muncă, sunt foarte căutați pe piața muncii, nu numai din țară, ci și din străinătate”, afirmă Sorin Muşuroi, profesor la Universitatea Politehnica Timişoara.

La Universitatea de Vest, cele mai piperate taxe sunt la Facultatea de Muzică. Cei care își doresc să studieze pianul sau vioara ajung să plătească pentru un singur an 10.000 de lei.

”Este cunoscută Facultatea de Muzică de la Universitatea de Vest din Timişoara ca fiind cea care percepe, probabil, taxa cea mai ridicată din România. Acolo se lucrează cu grupe foarte mici de studenţi, avem situaţii în care se lucrează professor cu student”, precizează Mădălin Bunoiu, prorector al Universității de Vest Timişoara.

Procesul de admitere în universităţile din Timişoara continuă până la sfârșitul lunii iulie.

reporter: Vlad Ungar
operator: Mihai Pop / Adrian Ionescu
editor web: Călin Țenche