Sari la conținut
News Alert

Minivacanță pe pârtie. Turiștii au sărbătorit Ziua Națională la Straja

Alin este din Alba Iulia. În fiecare an, timp de două decenii, a sărbătorit Ziua Națională în Capitala Marii Uniri. Anul acesta, a schimbat straiele de sărbătoare cu costumul de schi.

„Am ales să îmi îmbucur copiii astăzi pe pârtia din Straja, care pare-se că e cam printre puținele deschise în zonă și e chiar frumoasă”, povestește Alin.

Alți peste 200 de oameni au profitat de mini-vacantă  și au ales stațiunea Straja. Unii dintre ei nu au uitat să pună în bagaje şi tricolorul: „Vreau să le urez românilor „la multi ani!". La mulți ani, România!”

„Mulți dintre prieteni s-au dus în Austria, Budapesta și am preferat să facem un pic de sport”, spune un turist.

„[Cum sărbătoriți Ziua României?] În aer liber. Fără ciolan și fără fasole”, adaugă un altul.

Nici proprietarii pensiunilor nu se așteptau ca prima zăpadă să aducă atâția turiști. Cei mai mulți oameni au ajuns pe munte săptămână trecută.

„Primii turiști au venit odată cu primii fulgi de zăpadă, undeva pe joi, cred. Pârtiile au fost pline, teleski-ul a avut coadă”, explică Talita Lovasz, reprezentant complex turistic.

„La noi a fost un grup de 35 de tineri... tineret, fete, băieți, în general cam de liceu”, spune Hajnal Gruian, proprietarul unei pensiuni.

Complexul turistic de la Straja are peste 200 de cabane, case de vacanţă, pensiuni şi vile, dar și opt pârtii de schi.

„Vineri a fost prima zi din stațiunea Straja. Nu ne asteptam nici noi să ningă circa 30 de centimetri și cu ceea ce am făcut noi, zăpadă artificială, am reușit să dăm drumul la aproape toate instalațiile”, precizează Emil Părău, administratorul pârtiilor.

Pentru că sezonul de iarnă a fost oficial deschis, administratorii pârtiilor sunt de părere că, la sfârşitul săptămânii viitoare, numărul de turiştilor va fi și mai mare.

Reporter: Angela Novăcescu

Operator: Adrian Ionescu