Nicio afacere cu… parcul de afaceri 

Data publicării:
parc de afaceri

Abia acum,  autoritățile din Hunedoara au găsit o metodă de administrare a parcului de afaceri și au reușit să modifice și tarifele percepute initial pentru inchirierea spațiului, mult prea mari pentru Simeria.Acum, speră să găsească firme interesate să-și desfășoare activitatea aici.  Odată functional, parcul va genera, anual, venituri de peste 200.000 de euro. Construcția parcului de afaceri din Simeria s-a finalizat în iarna anului trecut. Cu parcul gata, autoritățile și-au dat seama, pentru inceput, că nu au cum să găsească un administrator al clădirii.

„S-a ajuns la incompatibilitatea condițiilor economice din perioada respectivă cu cele actuale și ideea de a fi administrat de un ong sau srl nu a mai fost valabilă. Acest lucru nu s-a putut realiza, practic, până nu s-a obținut acordul finanțatorului, fiind vorba de o investiție pe bani europeni”, spune Emil Rîșteiu, primarul Simeriei.

Acum, parcul de afaceri a trecut in administrarea Consiliului Județean Hunedoara, cu aprobarea reprezentanților Uniunii Europene. 

„Timp de un an, în acest parc nu a fost desfășurată nicio activitate economică. Prin urmare, investiția nu a generat niciun fel de câștig. Noul adminsitrator susține însă că, de anul viitor, odată dat în folsință, parcul de afaceri va aduce chiar și 250 de mii de euro anual la bugetul județului” - Andrada Velciov, corespondent Digi24 Hunedoara.

Acum, sunt șanse ca parcul să devină functional. Mai trebuie doar ca întreprinzătorii să fie interesați și să îndeplinească anumite condiții, printre care și o vechime de maximum 3 ani a firmei deținute. 

„Trebuie să-și asume un angajament că în primii doi ani creează minimum trei locuri de muncă, trebuie să aibă, în caz că e firmă nou, un plan de afaceri viabil. Eu cred că spațiile de birouri, în primul rând, vor fi cele care vor fi închiriate, și halele de producție”, explică Cosmin Joițoiu, directorul Agenției de Dezvoltare Economică Hunedoara.

Tot în proiectul vechi de 8 ani, apăreau și prețuri mult prea mari față de tarifele practicate acum. Un impediment, spun specialiștii, pentru întreprinzătorii care ar fi fost interesați de afaceri în parcul din Simeria.

„Este o sală de conferințe în proiect, o sală care are 380 de locuri, în planul de afaceri este trecută la închiriere cu 1350 de euro per eveniment estimat a dura trei ore. Am adus-o la un preț al pieței de 150 de euro pe oră, 100 de euro sala în sine și încă 50 de euro sonorizarea", completează Joițoiu.

Locuitorii din Simeria cred că, până în acest moment, complexul de afaceri este o investiție inutilă:

„Păcat de construcția pe care au făcut-o. O ține ocupată acolo degeaba, mai bine făceau altceva, o școală, o grădiniță, de-astea, nu să stea acolo o hardughie de-asta mare”, spune o simeriancă.

„Nu-i normal, dar ce să facem? Noi, pensionarii, ce să facem, cu cine să vorbim?”, spune un alt locuitor.

„Păcat, păcat, că se irosesc banii în zadar și nu se folosesc acolo unde trebuie”, este de părere un alt localnic.

Parcul de afaceri are o suprafață de 11 mii de metri pătrați. Are 16 spații pentru birouri, 2 hale de producție și spații expoziționale, atât interioare, cât și exterioare, de 3500 de metri pătrați. În cel mai optimist caz, parcul va deveni funcțional la începutul anului viitor.

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri