Sari la conținut

Sprijin de la primării, pentru salariile dascălilor

La Școala Gimnazială din Pișchia, strigarea catalogului la clasa a V-a nu durează prea mult. În sală învaţă doar 10 elevi, cu doi copii mai puţin faţă de limita minimă de funcționare prevăzută de lege. Pentru a completa clasa, conducerea școlii ar fi vrut să aducă alți 12 elevi de la școala din Bencecu de Sus, o localitate aflată la 8 kilometri de Pişchia. Asta ar fi însemnat că profesorii din clasa desfiinţată ar fi trebuit să îşi caute ore în altă parte, pentru că unitatea de învăţământ nu le mai putea asigura salariile.

Soluţia a venit din partea primăriei din Pişchia. ”Nu am avut numărul minim de copii pe clasă, a trebuit să le comasăm, iar Consiliul Local a hătărât să ne ajute cu 4.000 de lei pe lună. Părinții au fost foarte nemulțumiți, pentru că ei au școală în Bencecu de Sus, sunt obișnuiți acolo, au venit la noi, la domnul primar, și-au exprimat nemulțimirea și s-a rezolvat până la urmă”, ne-a declarat Ioana Vințan, directorul Școlii Gimnaziale Pișchia.

De mai bine de cinci ani, Manuela Balog face naveta din Timișoara, la Bencecu de Sus, ca să le predea copiilor limba română. Dacă ar fi rămas cu norma incompleta, profesoara ar fi fost nevoită să se deplaseze și la alte școli.

”Pentru noi ar fi fost un lucru puțin dificil de realizat, pentru că trebuia să ne deplasăm de la o școală la alta pentru a ne ține orele. Asta ar fi însemnat să ne deplasăm la Pișchia pentru mai multe ore, sau, în viitor, să ne căutăm să ne ținemorele în alte școli din județ”, afirmă Manuela Balog.

De vină pentru numărul mic de elevi la Școala Gimnazială din Pișchia este în primul rând scăderea numărului de locuitori în comună, dar și faptul că părinții cu posibilități preferă să își ducă odraslele la școlile din Timişoara. Alocarea celor 50.000 de lei din bugetul local a venit și pentru a evita transportul elevilor cu microbuzul școlar, care ar fi însemnat cheltuieli suplimentare.

”Avem mulți copii pe care îi transportăm din satele aparținătoare și am preferat să alocăm această sumă și copiii învață în satul în care locuiesc. La noi sunt foarte mulți asistenți maternali și avem mulți copii cu probleme educaționale severe, iar unii părinți preferă să își ducă copiii la Dumbrăvița sau la Timișoara să facă carte”, spune Ioan Sas, primarul comunei Pișchia.

Situația în care autoritățile locale și-au asumat plata salariilor nu este una singulară. ”Este îmbucurător, în premiera s-a intamplat in acest an.Avem 40 de primarii din mediul rural care au salvat unitățile de învățământ. Chiar dacă sunt sub efectivele minime, prevazute de lege, să poata să își desfășoare activitatea în mod independent”, a afirmat Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Timiș, primăriile au alocat un sprijin financiar cuprins între 15.000 și 50.000 de lei pentru cheltuielile cu salariile profesorilor.

Reporter: Raluca Popa
Operator: Tibor Alasu
Editor web: Călin Țenche