Sari la conținut

Suspiciuni de decontări ilegale de servicii medicale. Angajaţii unei clinici private din Timişoara ar fi păgubit CNAS cu un milion de lei

Mai exact, în perioada iunie 2013 - septembrie 2014, cele două femei ar fi folosit datele unor persoane ce se regăseau în baza de date a unei societăți comerciale. Suspectele ar fi eliberat 800 de documente medicale ce atestă că mai multe persoane ar fi beneficiat de consultaţii de planning familial, lucru neconform cu realitatea. Totul, pentru a deconta bani prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

În vara acestui an, CJAS a reuşit să recupereze 7.300 de lei. Cele două femei sunt bănuite de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Prejudiciul astfel creat se ridică la aproximativ un milion de lei.

Editor web: Călin Țenche