Sari la conținut

„Urșii”, încrezători înainte de turneul final


„Avem șansele noastre suntem încrezători în ele. Ne-am pregătit bine din toate punctele de vedere, cred că toți băieții au trecut la alt nivel în aceste două săptămâni de pauză dintre faza semifinală și acest turneu final”, spune Bogdan Murărescu, antrenorul timișorenilor.

Timișorenii au parte de cel mai dificil duel încă din prima zi, când vor sta față în față cu gazdele, care și-au propus accederea în Liga Națională. A doua zi, elevii lui Bogdan Murărescu întâlnesc Olimpic Baia Mare, pentru ca duminică să dea piept cu Poli Iași.

„Oricum trebuie să jucăm cu fiecare... jucăm în prima zi cu Ploieștiul, și trebuie să câștigăm. Și credem că putem să câștigăm!”, completează Murărescu.

„Primul joc e întotdeauna cel mai important, jucăm cu cei de la Ploiești. Au o echipă foarte bună, în special în ceea ce îi privește pe jucătorii sub 20 de ani, jucători înalți, pot face o rotație bună. E un joc important și foarte dificil”, admite și Dejan Kovacevic, cel mai bun marcator al „urșilor”.

Patru din cele șase partide care decid nou-promovatele din Liga Națională vor fi transmise, în exclusivitate, de Digisport. Duelul dintre CSM Ploiești și BC Timba este vineri, de la ora 19:30, în direct, la Digisport 2, în vreme ce partida de duminică, cu Poli Iași va putea fi urmărită, duminică, de la ora 18, pe Digisport 3.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Mihai Pop