Ore de sport improvizate

Data actualizării: Data publicării:
ORA DE SPORT

Mii de elevi de ciclu primar, din judeţul Braşov fac ore de sport cu învăţătorii, în condiţii improvizate. Conform legii, orele de sport trebuie predate de profesori specializaţi, care cunosc în detaliu exerciţiile adaptate fiecărei vârste, le pot demonstra şi ştiu ce trebuie făcut în cazul unei accidentări a copilului. 88 de profesori de sport au fost calificaţi, în ultimii trei ani, doar la Universitatea Transilvania, dar autorităţile ridică din umeri în faţa acestei situaţii şi dau vina pe lipsa banilor pentru plata profesorilor care ar trebui angajaţi.

Alergări uşoare prin curtea şcolii, jocuri dinamice simple şi câteva minute de bătut mingea. Aşa arată ora de sport la ciclul primar, în zeci de şcoli din judeţul Braşov. Totul se întâmplă pentru că orele sunt ţinute de învăţători, care nu au pregătire universitară de specialitate.

"Ei au foarte mult de învăţat, foarte mult de scris şi, dacă le mai lipsesc sau dacă sunt privaţi şi de cele două ore de educaţie fizică, vă daţi seama că este o pierdere. Există anumite exerciţii, care se fac la anumite vârste şi atunci un învăţător practic nu are specializarea necesară, în acest sens", părinte.

"De aia sunt şi profesori de sport, ca să se ocupe de elevi", părinte.

"O gimnastică poate să facă şi cu mine acasă. Ceea ce ne interesează pe noi este să facă o oră de sport cum făceam noi, eventual, pe vremuri. Adică un profesor de sport, care are pregătire, ştie exact cum să-l ţină la exerciţii, al un pod, la răsuciri", părinte.

Legea Educaţiei Naţionale, din 2011, spune că orele de sport trebuie ţinute de profesori specializaţi, pentru toate clasele din ciclul primar.

"Ne este mai dificil în orele de sport în sală, pentru că acolo trebuie demonstrate anumite exerciţii, mai pot interveni şi accidente. Noi nu prea suntem pregătite să acordăm primul ajutor copiilor", Mihaela Gava - învăţător.

"Toată ziua stau cu nasul în calculator, pe scaun, au nevoie într-adevăr de aceste ore de sport. Eu am o vârstă şi gândiţi-vă că nu mai pot să fac demonstraţii la ora de sport, chiar dacă ştiu teoretic, este una să explici şi alta să arăţi", Liliana Lupu - învăţător

De pierdut au nu doar elevii de ciclu primar, care fac ore de sport improvizate. Învăţătorii cu peste 25 de ani vechime au dreptul, potrivit legii, să ţină doar 16 ore pe săptămână. Cei care ţin şi orele de sport nu mai beneficiază însă, într-o astfel de situaţie, de privilegiu. În întreg judeţul Braşov, doar pentru orele de sport din ciclul primar, este nevoie de 120 de profesori specializaţi.

"Dacă noi acum am spune, teoretic, că avem în curte 120 de profesori de sport, care doresc să intre de mâine, să predea aceste ore, nu s-ar putea întâmpla acest lucru, pentru că noi am depăşi numărul de posturi stabilit pentru acest an şcolar", Florin Dobrescu - vicepreşedinte Federaţia Sindicatelor din Educaţie.

"Este o problemă, în primul rând, de buget, de buget al unităţilor şcolare, care este dimensionat într-un anumit mod. La clasa pregătitoare şi clasa întâi, nu cred că este problemă atât de mare. Poate la clasele mai mari, acolo unde încep competenţele specifice, este de preferat să se facă aceste ore cu profesori de educaţie fizică", Mirela Blemovici - inspector general IŞJ Braşov.

Potrivit legii, nu doar orele de sport trebuie acoperite de profesori specializaţi, la ciclul primar. Situaţia este valabilă şi pentru orele de limbi străine şi religie.

reporter: Claudiu Loghin / operatori: Lucian Păculea, Mihai Stan

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri