Sari la conținut

Volei feminin | Defilare... la fileu

UVT Agroland Timișoara a avut nevoie de mai puțin de o oră pentru a câștiga, clar, duelul cu CS Provolei Arad. Echipa pregătită de Bogdan Paul a câștigat cu 3-0 (la 3, 11 și 13) meciul din Sala Constantin Jude, disputat în fața primei echipe feminine de senioare din Arad, după o pauză de 30 de ani. Gazdele au apelat la jucătoarele experimentate doar în primul set, după care au mizat pe jucătoarele care au ca obiectiv câștigarea medaliilor de aur în Campionatul Național - Divizia Junioare.

„Nu a reprezentat un meci foarte solicitant pentru noi. Folosim astfel de meciuri ca antrenamente pentru a face lucruri care de obicei nu ne ies și asta pentru că nu reprezenită un risc să pierdem puncte, în cazul în care e mai greu meciul”, a spus, la final, Bianca Pașca.

„Rezultatul în sine are foarte puțină importanță. De bază e ceea ce se întâmplă cu această echipă, ce va face pe viitor, cum se va pregăti. O să vină și meciurile mai grele, o să vină și derby-ul grupei cu U Cluj, și atunci putem face o evaluare mai exactă a nivelului unde ne aflăm”, a admis și Bogdan Paul, antrenorul timișorencelor.

Până la derby-ul cu Universitatea Cluj de peste două săptămâni, UVT Agroland va juca, în weeknd, la Satu Mare, pe terenul echipei care a pierdut în această rundă, pe Bega, 0-3, confruntarea cu CSU Poli Timișoara.