Sari la conținut
News Alert

1917-2017 | 100 de ani de la Revoluția rusă

Anul acesta se împlineşte un secol de la instalarea, în Rusia, a primului regim comunist din lume.În octombrie 1917, la jumătate de an după abdicarea ţarului Nicolae al II-lea, bolşevicii conduşi de Vladimir Ilici Lenin au schimbat istoria lumii. Astăzi, urmele comunismului împart chiar şi Uniunea Europeană într-o organizaţie cu două viteze.

Când, în iulie 1918, în rândul bolşevicilor au apărut temeri că ţarul va fi eliberat, Lenin a ordonat executarea suveranului şi a familiei sale. Bolşevicii au eliminat astfel singurul simbol care putea uni toate segmentele sociale. În plus, şefii comunişti le-au arătat propriilor combatanţi că nu mai există drum de întoarcere. Procedeul este folosit şi astăzi de grupările teroriste. Noii adepţi sunt împinşi să devină complici într-o operaţiune criminală. Din nefericire, nici politicienii, nici ofiţerii ruşi nu au găsit în timp util alternativă la marele nume de Romanov. Luptătorii anti-bolşevici au rămas divizaţi.

Războiul civil | Armata Roșie vs. Armata Albă

Taberele au fost extrem de inegale. Pe de o parte, Armata Roşie, organizată de foşti ofiţeri ţarişti, cooptaţi de Leon Troţki drept „experţi militari". Marea masă a soldaţilor era alimentată de mobilizarea ordonată de Consiliul Comisarilor Poporului care, prin puciul din octombrie 1917, confiscase guvernul Rusiei. Toţi bărbaţii apţi de serviciul militar de pe teritoriul controlat de bolşevici deveneau soldaţi roşii. Rar era vorba de o alegere. Disciplina draconică şi pedeapsa cu moartea în caz de dezertare au făcut ca în toamna lui 1919 Armata Roşie să numere trei milioane oameni.

De partea cealaltă, Armata Albă abia a înregistrat un maxim de 250.000 de soldaţi. În plus, era plasată mai degrabă spre marginile fostului Imperiu ceea ce îi îngreuna mult comunicarea şi mişcările. Era numită Albă prin analogie cu trupele monarhiste din vremea Revoluţiei Franceze.

Câteva zone albe s-au concentrat în jurul unor trupe anti-bolşevice ale Antantei, interesată de păstrarea Rusiei în războiul contra Germaniei. Astfel, aşa-numita Legiune Cehoslovacă, fostă componentă a armatei ţariste, a ocupat linia ferată trans-siberiană. De-a lungul ei au apărut două structuri administrative libere de bolşevism, unul cu centrul la Omsk, altul la Samara. Armatele anti-bolşevice de la Omsk au primit şi întăriri britanice şi americane astfel că oraşul a devenit un important punct de rezistenţă sub conducerea generalului Alecsander Kolceak.

Kolceak, Kornilov, Denikin, capi ai rezistenţei

În stepa Kubanului, pe Don şi în nordul Caucazului, s-a concentrat un alt centru al rezistenţei albe. Aici, cel mai popular comandant alb, Lavr Kornilov, a organizat aşa-numita Armată de Voluntari. Dar în aprilie 1918, şi-a pierdut viaţa în confruntarea cu bolşevicii. A fost înlocuit de generalul Anton Denikin care a menţinut Armata de Voluntari, deşi puţin numeroasă, la un nivel redutabil.

În Ucraina, contra bolşevicilor au luptat soldaţii lui Simon Petliura, un naţionalist de stânga, cu vederi foarte diferite de cele ale celorlalţi comandanţi albi. Spre Crimeea, teritoriul se afla sub controlul unor anarhişti conduşi de Nestor Mahno. Multitudinea de combatanţi - bolşevici, ruşi albi şi naţionalişti ucrainieni - au năucit complet trupele franceze care veniseră în ajutor.

Bătăliile decisive între Albi şi Roşii au avut loc în toamna lui 1919. În septembrie, Denikin a dat ordin ca armatele sale desfăşurate de pe Volga până la graniţa cu România să înainteze spre Moscova. A fost înfrânt însă la Oriol, la câteva sute de kilometri de oraş. O lună mai târziu, generalul Nikolai Iudenici ataca Petrogradul dinspre Estonia. Avansul său a fost atât de puternic încât Lenin se pregătea să părăsească capitala. Dar Armata Roşie a primit la timp întăriri pe o cale ferată care nu a fost blocată la timp.

Marea lovitură a fost însă anunţul premierului britanic Lloyd George. La 8 noiembrie, el a declarat Marea Britanie nu îşi permite o campanie costisitoare ca cea din Rusia și că de fapt, o Rusie Mare ca cea ante-belică nu este în interesul Londrei.

Cu resurse mai mari, Armata Roşie câştigă

Treptat, trupele lui Kolceak şi ale lui Denikin au fost anihilate. Forţat să demisioneze, acesta din urmă a fost înlocuit de generalul Piotr Vranghel. Dar în octombrie 1920, el a realizat că rezistenţa era imposibilă. S-a îmbarcat în Crimeea spre Constantinopol. Se alătura emigraţiei de peste un milion de ruşi care se afla deja în Europa.

Citiți și: 100 de ani de comunism. Cum au confiscat bolşevicii Revoluţia Rusă

Cine a creat Armata Roșie

Cine sunt menșevicii și bolșevicii care au orchestrat Revoluția din 1917

Rasputin, geniul rău al țarinei Alexandra

100 de ani de comunism | Țarul care a sacrificat Rusia

Alte materiale din campania Digi24 „100 de ani de comunism” puteți citi AICI.