Sari la conținut

16-22 decembrie 1989, de la revoltă la Revoluție. Nemulţumirile românilor au dus la căderea comunismului

16 decembrie 1989. Pe străzile din Timişoara câteva zeci de manifestanţi îndemnau trecătorii să li se alăture. Erau enoriaşii şi simpatizanţii pastorului reformat Laslo Tokes, care se opuneau evacuării acestuia din casa parohială.

Pierderea parohiei era modul prin care autorităţile comuniste îl pedepseau pe Laslo Tokes pentru că vorbea împotriva regimului Ceauşescu.

Protestul a devenit scânteia care a declanşat Revoluţia. Timişoreni de toate confesiunile şi etniile au început să strige "Jos Ceauşescu" şi "Jos comunismul". Soldaţii şi miliţienii îi bat pe protestatari şi arestează mai mult de 200.

În ciuda brutalităţii autorităţilor, pe 17 decembrie, timişorenii ies în număr şi mai mare pe străzi. Armata, Securitatea şi Miliţia deschid focul împotriva protestatarilor. Zeci de oameni sunt ucişi şi sute sunt răniţi.

Pe 18 decembrie, România Socialistă îşi închide graniţele iar Nicolae Ceauşescu pleacă în Iran - o vizită planificată cu mult timp înainte. Resposabili rămân soţia sa, Elena Ceauşescu, prim-viceprim-ministru, şi Manea Mănescu, un fidel oficial comunist.

La Timișoara mor alți români. Îngrijorarea, dar şi sentimentul că dictatura se va prăbuşi ca peste tot în Est, îi determină pe muncitorii timişoreni să intre la 19 decembrie în grevă generală. Generalul Guşă este nevoit să declare că Armata nu va trage în popor.

A doua zi, 20 decembrie, în faţa şuvoiului de manifestanţi, militarii se retrag în cazărmi. Timişoara devine primul oraş liber de comunism din România.

Timișorenii cer demisia lui Nicolae Ceauşescu şi a guvernului, eliberarea deţinuţilor politici, pedepsirea celor vinovaţi de uciderea a zeci de protestatari şi alegeri libere. Seara, întors de la Teheran, Nicolae Ceauşescu ordonă un nou val de represiune.

În ciuda riscurilor, revoluţia se extinde la Arad, Sibiu, Târgu Mureş şi Braşov.

Un lider rupt de realitate

În Bucuresti, rupt de realitate, dar şi prost sfătuit, Nicolae Ceauşescu cere să vorbească în faţa unei mari adunări a oamenilor muncii.

Adunarea populară se transformă în revoltă populară. Oprirea transmisiunii TVR dă de înţeles tuturor că revolta a izbucnit şi la Bucureşti.

Străzile din centrul oraşului sunt inundate de cei care se pleacă de la mitingul oficial, dar şi de cei care rămân sau se adună contra regimului.

Manifestanţii se strâng în Piata Universității şi rezistă cu ajutorul unei baricade în dreptul hotelului Intercontinental, hotel unde se aflau jurnalişti străini.

Odată cu lăsarea întunericului, în jur de cinci după-amiază, se dezlănţuie represiunea.

Mor oameni împuşcaţi pe caldarâm, câteva zeci sunt răniţi şi sute de protestari sunt arestaţi şi bătuţi crunt.

În zorii zilei de 22 decembrie, regimul comunist pierduse însă orice şansă. Bucureşteni din toate colţurile oraşului se indreapta spre Comitetul Central al Partidului Comunist din Piaţa Palatului.

Când manifestanţii încep să forţeze uşile Comitetului Central, cuplul Ceauşescu şi câţiva apropiati fug cu elicoperul.