Sari la conținut

1989, ANUL CARE A SCHIMBAT LUMEA. Ceaușescu, ultimul stalinist din Europa

Când Mihail şi Raisa Gorbaciov vizitează Bucureştiul, între 25 şi 27 mai 1987, reformele de la Moscova erau în plină desfăşurare, iar în Europa de Est liderii comunişti priveau cu ingrijorare spre viitor. Regimul lui Janoş Kadar accepta forme incipiente ale liberei iniţiative şi permitea călătoriile în străinătate, în Polonia generalului Jaruzelski, liderii Solidarităţii fuseseră amnistiaţi, iar protestele se ţineau lanţ, iar în Cehoslovia lui Gustav Husak, mişcările pentru drepturile omului deveneau din ce în ce mai populare. Numai România rămăsese incremenita, dictatura naţional-comunistă a lui Nicolae Ceauşescu atingea paroxismul.

Regăsim pe un Gorbaciov care insistă asupra necesităţii reformei în cazul României, un Gorbaciov care aproape îi cere imperativ lui Ceauşescu, fără să facă apel la pârghiile specifice lagărului, ci mai degrabă la spiritul vremurilor, şi pe un Ceauşescu care deja se vedea un potenţial lider al aripii nu atât conservatoare, cât a aripii rămase credincioase socialismului de tip clasic, sovietic. De unde şi acele ciocniri, acele dueluri în patru, acele discursuri paralele, pe care întâi Gorbaciov ca oaspete, apoi Ceauşescu le-au ţinut. Şi o despărţire destul de rece.

În România viaţa se degradase, nivelul de trai se degradase foaret mult, românii se uitau disperaţi în jur să găsească o rază de speranţă, Gorbaciov în acel moment era o rază de speranţă pt România, că îl va forţa cineva pe Ceauşecu îl va convinge să fie mai permisiv, presiunea asupra populaţiei să fie ceva mia scăzută. În cadrul acelei vizite A avut loc o lungă discuţie la casa lui Ceauşescu din Primăverii, soţiile au participat, avem stenogranmele discuţiei, reiese foarte clar că cei doi aveau viziuni diferite. Ceaușescu spunea: noi nu avem ce să reformăm, am făcut asta în '68, iar răspunsul lui Gorbaciov a fost: nu, nu aţi făcut nimic, trebuie să faceţi, uite şi vecinii au început să le facă.

Marea problemă a României, spre deosebire de vecinii socialiaşti, era că regimul Ceauşescu era extrem de eficient în lichidarea sau descurajarea oricărei opoziţii articulate. Discuţiile critice nu erau permise nici măcar în interiorul partidului comunist. Când la 9 noiembrie 1989, în inima Europei cădea Zidului Berlinului, la Bucureşti se făceau ultimele pregătiri pentru realegerea lui Nicolae Ceauşescu la cel de-al XIV lea Congres al Partidului Comunist.

Ceauşescu a încercat să reziste din toate puterile. Gândiţi-vă că în august 1989 în Polonia vine la putere Solidarnosk, în noiembrie 1989 Kohl anunţă planul de reunificare a Germaniei, înlăturarea lui Jidkov vine în aceaşi perioadă. Ceauşescu are însă proasta inspiraţie să anunţe că terminarea datoriei externe nu înseamnă relaxare, ci retehnologizarea industriei socialiste. Toată lumea aşteapta discuţii, dar Congresul XIV a arătat tuturor supremaţia Securităţii asupra societăţii, lucru care a iritat chiar şi pe cei mai înalţi lideri ai României.

Din 1985, de când Gorbaciov venise la putere la Moscova, Nicolae Ceauşescu primea din exterior numai veşti proaste. Singurul moment festiv al anului fusese reînnoierea în capitala poloneză a tratatului de la Varşovia. Dar, foarte curând, Kremlinul a anunţat că regimurile comuniste nu se mai pot baza nici pe sprijinul militar, nici pe cel economic al URSS, ceea ce a lovit de fapt chiar temelia dictaturilor din Est.

Gorbaciov a ajuns la putere cu intenţia de a reforma Tratatul de la Varşovia, dar acest sistem nu mai era de salvat şi odată baza economică fiind distrusă, livrările de gaze şi petrol de către URSS, şi nu oricum în schimbul acelor bunuri care de bine de rău erau capabile să le producă, dar care nu ar fi putut să le vândă pe devize în Occident. În acel moment URSS şi-a dat seama că nu mai poate face acest troc şi este nevoie pentru plata proprie să vândă petrolul şi gazul pe devize.

În pofida independenţei afişate, Ceauşescu a insistat însă pe lângă Moscova ca România să primească în continuare petrol şi gaze ieftine pentru industria sa supradimensionată. În timpul vizitei de la 16 mai 1986 de la Moscova, Ceauşescu semnează un aşa-numit program în materie de economie şi cercetare menit să funcţioneze până în anul 2000. Era maniera în care Gorbaciov îl îndemna pe Ceauşescu să depăşească asperităţile în relaţia cu Moscova şi să se gândească la schimbări. Dar, devenit "erou între eroi" la Bucureşti, Ceauşescu nu s-a lăsat impresionat.

Încăpăţânarea sa venea dintr-un conservatorism al lui mai degrabă ţărănesc, venea din refuzul de a accepta că proiectele lui economice eşuaseră lamental, venea şi dintr-o teamă sănătoasă s-a văzut, că dacă va încerca o cât de mică liberalizare a regimului, riscul să piardă puterea este foarte mare. Şi aici a avut dreptate, nu putem să nu îi dăm dreptate.

Nici Occidentul nu mai avea pârghii de acţiune la Bucureşti. Încălcarea drepturilor omului, condiţiile economice mizere, dărâmarea biserilor şi aşa-numita sistematizare a satelor, îl făcuseră pe Nicolae Ceauşescu un lider nefrecventabil. Helmuth Fraunendorfer a ajuns în Berlinul de Vest în 1986.

Noi am înfiinţat Initiative Action Stat Rumanien - situaţia dezastruoasă cu satele, cu situaţia din România şi am informat publicul despre situaţia din România şi era important pt că în Germania şi datorită unor redactori de stânga, dar şi datorită oboselii politice, Ceauşescu avea o imagine destul bună în RFG, distantat de Moscova, rămasă din 1968 imaginea aceasta că nu a participat la invazia trupelor la Praga, şi a fost destul de complicat să distrugem această imagine a familiei Ceauşescu, dar am reuşit totuşi. Şi drept care Securitatea v-a plătit dându-vă foc la casă? Presupun, fiindcă nu ştiu ce altceva ar fi putut fi, dar nu am găsit dovezile şi s-a întâmplat exact la şase luni după ce am primit ameninţări de moarte.

În ultimii ani, pe lista vizitelor de stat ale lui Nicolae Ceauşescu figurează ţări subdezvoltate cu regimuri dictatorile din Africa şi Asia şi, din când în când, câte o vizită la câte un confrate socialist din Europa de Est. Iar în 1988, regimul pierde şi clauza naţiunii celei mai favorizate din partea Washingtonului.

Ceauşescu a renunţat la clauza naţiunii celei mai favorizate, nu americanii i-o ridică, aici lucrurile sunt foarte clare, am văzut documente. Ceauşescu a menţinut relaţiile cu Washingtonul prin liderii comunităţilor evreieşti pt faptul că pur şi simplu accepta cote de emigrare a evreilor în Israel, asta era tot. În momentul în care nici evrei nu prea mai erau, nu mai erau nici alte interese.

Izolarea României era astfel completă. Faptul că Ceauşescu era rupt de realitate devine evident la 4 decembrie 1989, la ultima întâlnire a liderilor comunişti din Est la Moscova. Gorbaciov urma să îi informeze asupra întâlnirii avute cu George Bush la Malta, în urma marilor schimbări din Europa de pe tot parcursul anului.

Este un moment important, este ultima întâlnire de fapt a liderilor Pactului de la Varşovia, în 1989 la Bucureşti, din tema principală este Polonia. Ceauşescu este atât de iritat şi de enervat încât el cere intervenţie armată în Polonia, el care şi-a făcut un titlu de glorie în 1968 când a fost contra invaziei din Cehoslovacia. El cere invazie şi din relatările martorilor s-a certat cu Gorbaciov , au strigat unul la celălalt, mai ales Ceauşescu la Gorbaciov de aşa manieră încât că lumea s-a speriat, au crezut că se vor lua la bătaie.

Vechea şi abila minciună a lui Ceauşescu, cum că ar fi împotriva unei intervenţii militare din principiu, devenea şi ea vizibilă. Ultimul dictator al României s-a folosit de antisovietismul românilor ca să menţină şi să perfecţioneze în jurul său şi al soţiei sale un regim stalinist, de nereformat.

Ei trăiau într-o lumea paralelă, într-o ficţiune, în jurul lor, în mintea lor, o ficţiune creată de acest anturaj, pt poziţii. Era o nebunie. S-a ajuns în dec 1989 când s-a zgâltâit puţin, totul s-a prăbuşit ca un castel de cărţi de joc.

22 Decembrie 1989 a lăsat cuplul Ceauşescu mut de consternare. Poporul nu mai răspundea la comenzi, omul nou al comunismului nu arăta supunere. Dimpotrivă, era gata să moară pentru libertate.