Sari la conținut

Foşti ofiţeri de Armată si Securitate, în prima linie a Noii Puteri de la începutul anilor '90

La represiunea de la Timişoara soldată cu sute de victime a participat atât Armata, cât şi Securitatea. Represiunea de la Bucureşti din noaptea de 21 spre 22 decembrie, soldată de asemenea cu numeroase victime, a presupus acţiunea unor unităţi militare din ambele instituţii. La scurta reuniune a conducerii PCR, din dimineaţa zilei de 22, Nicolae Ceauşescu a insistat pentru o represiune şi mai cruntă. Ordinele i-au fost ignorate. Manifestanţii se apropiau de sediul Comitetului Central.

În prima sa apariţie la televiziune, pe 22 decembrie, şeful Marelui Stat Major, Ştefan Guşă spune că nu mai asculta ordinele lui Nicolae Ceauşescu de două zile:

Aveţi toată încredere în Armata! Sunt fiii dvs şi sunt fraţii noştrii ! Lăsaţi-i să se deplaseze, să se retragă în cazărmi! Ei ştiu! Au primit ordin acum două zile şi am dat ordin şi astăzi de pe unde am putut! Nimeni nu trage! Vă garantez că nimeni nu va trage”

Şef al Marelui Stat Major din 1986, gen. Ştefan Guşă a reapărut de multe ori în zilele Revoluţiei în direct, cerând încetarea focului. După mulţi ani, în 1997, când Parchetele Militare i-au trimis în judecată pe generalii Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, rechizitoriul vorbea şi despre vinovăţia generalului Guşă. Procesul nu a mai avut însă loc. Generalul Guşă, cel care a susţinut întotdeauna că prin retragerea tancurilor în cazărmi a evitat un masacru a murit de cancer galopant în1994.

După fuga dictatorului de la Comitetul Central, conducerea Departamentului Securităţii Statului a ordonat neimplicarea angajaților săi în acţiunile de stradă și trecerea sub controlul Armatei.

General colonel din 1984, Iulian Vlad devenise şeful Securităţii Statului la 3 octombrie 1987 . Una din primele sale misiuni a fost anchetarea muncitorilor care au participat activ la revolta anticomunistă de la Braşov din 15 noiembrie 1987. Potrivit fişei sale de cadre, cariera în Securitate a lui Iulian Vlad a început în 1951 cu Şcoala de Ofiţeri MAI de la Botoşani şi a continuat în 1956 cu o specializare în Securitate în URSS, pe care a finalizat-o cu "foarte bine" un an mai târziu. Membru al PCR încă din 1946, Iulian Vlad este avansat în 1967 drept şef al Direcţiei de Învăţământ a Securităţii, iar în 1984 la Congresul al XIII lea devine şi membru în Comitetul Central al partidului . 

În această calitate şi mai ales ca şef al Securităţii, a participat la organizarea represiunii de la Timişoara, dar şi la cea din Bucureşti din noaptea de 21 spre 22 decembrie.

După cum povesteşte într-un recent interviu, Iulian Vlad a luat parte la scurta şedinţă a Comitetului Politic al PCR din dimineaţa zilei de 22 decembrie. După fuga lui Nicolae Ceauşescu, generalul Vlad, ca şi generalul Guşă s-a pus la dispoziţia Noii Puteri.

Acţiunile lor în zilele Revoluţiei se vor subordona noului ministru al Apărării, generalul Nicolae Militaru, un apropiat al grupului de nomenclaturişti din jurul lui Ion Iliescu (ilustraţie tofan un timp sărit din calendar - ilici, roman, brucan, militaru, de anul nou 1990). Nicolae Militaru va fi debarcat însă după numai două luni de mandat din cauza protestelor ofiţerilor reformişti. Generalul Victor Atanasie Stănculescu, care l-a înlocuit, se bucura de un sprijin mult mai direct:

„Ceea ce ne trebuie... în momentul de faţă situaţia este oarecum stăpânită. Am vorbit la telefon acum 20 de minute cu gen. Victor Stănculescu. Se află la Ministerul Apărării Naţionale. S-au retras trupele care erau dispuse în oraş cu dispoziţie de a trage. A întors înapoi o coloană de blindată care fusese ordonată să vină dinspre Piteşti spre Bucureşti”, declara la acea vreme Ion Iliescu.

Generaluul Victor Atanasie Stănculescu avea motive să fie extrem de supărat pe Nicolae Ceauşescu. La ultimul congres al PCR, cel din noiembrie 1989, general Victor Atanasie Stănculescu, om de încredere al Ceauşeştilor, este dat afară din conducerea Comitetului Central. Avusese unele discuţii prea sincere cu reformiştii maghiari:

A plâns. S-ar fi dus să întrebe ce probleme sunt. Stănculescu se pare că greşise în concediul din vara lui 1989 petrecut în Ungaria”, declară Lavinia Betea, cercetător, expertă în studiul nomenclaturii comuniste.

Implicarea generalului Stănculescu în represiunea de la Timişoara l-a convins însă pe Nicolae Ceauşescu că îi poate din nou acorda încredere, fatală până la urmă.

La procesul soţilor Ceauşescu a fost prezent şi Virgil Măgureanu, cel care avea să devină primul şef al Serviciului Român de Informaţii.

Cine sunt cei care au hotărât desfăşurarea acestui proces? „În orice caz, deasupra mea. Ion Iliescu, alături de el, l-aş putea numi pe Petre Roman, Silviu Brucan, Voican Voiculescu, care, de altfel, a fost şi participant la proces. A făcut parte şi, după aceea, i s-a încredinţat desfăşurarea acelui proces generalului Victor Stănculescu”, răspunde Virgil Măgureanu, fost profesor la „Ştefan Gheorghiu” , primul şef al SRI.

Virgil Măgureanu l-a cunoscut pe Ion Iliescu în 1973, cu ocazia unui drum la Timişoara, unde viitorul preşedinte al României era secretar responsabil cu propaganda la organizaţia judeţeană a PCR. Pe atunci, ardeleanul Virgil Măgureanu, pe numele său adevărat Virgil Astaluş, era profesor la Academia Ştefan Gheorghiu şi, potrivit documentelor din Arhivele Naţionale, căpitan de Securitate în rezervă.. În 1979, va deveni maior.

În 1981, la un picnic tovărăşesc, Virgil Măgureanu îi atrăsese atenţia lui Ion Iliescu că este văzut ca viitorul preşedinte al României. Mesajul defineşte un episod enigmatic de opoziţie la adresa lui Ceauşescu în interoriul PCR. Este vorba despre complotul din jurul generalilor Ion Ioniţă şi Nicolae Militaru din 1984, dejucat de Ceauşescu.

Sunt anii în care apare pentru prima dată în cercurile comuniste denumirea de Front al Salvării Naţionale:

O denumire aleasă în 1985. „A plăcut cuiva. O denumire pentru regimurile puciste sau militariste din America de Sud. S-a numit Frontul Salvării Naţionale şi cu asta basta ”

În urma deconspirării , Ion Iliescu este trimis la Editura Tehnică. Virgil Măgureanu ajunge de la "Ştefan Gheorghiu" într-un post modest la Focşani. Ca şi cunoştinţa sa, Silviu Brucan, Virgil Măgureanu frecventa, se pare, anumite cercuri diplomatice de la Bucureşti.

S-ar fi putut să fie motivată prin întâlnirile pe care Măgureanu le-ar avut cu diplomaţi străini. Cetăţenilor români le erau interzise convorbirile cu străinii. Însă aducerea lui înapoi şi apariţia lui la procesul Ceauşeştilor, la fel nu poate fi explicată decât prin acele bine şi adânci rădăcini ale episodului din 1984, episod eşuat”, adaugăLavinia Betea.

Aceleaşi vechile legături par să explice şi loialitatea şi încrederea care au guvernat relaţia dintre Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu în primii ani ai tranziţiei româneşti.