Sari la conținut

Mesajul Monicăi Macovei la 25 de ani de la Revoluția din 1989

"Eroii din decembrie 1989 ne-au lăsat moștenirea cea mai de preț: libertatea noastră. Ar fi cu adevărat „păcat pentru sângele vărsat” dacă nu începem să transformăm România și dacă nu îi pedepsim pe cei care i-au ucis sau schingiut pe eroii României.

Pe 21-22 decembrie, în fiecare an, trecem prin momente în care durerea revine mai acut în sufletul nostru și stim că multi dintre ucigașii celor omorâți atunci pentru libertatea noastră nu au fost pedepsiți, iar memoria victimelor din Decembrie 1989 nu a fost onorată pe măsura jertfei lor.

Pentru că mai întâi o mână de oameni curajoși și plini de speranțe, mai apoi mii de oameni care tânjeau după libertate au ieșit în stradă și în București, avem astăzi democrație, drepturi și libertăți. Este obligația fiecăruia dintre noi să ni le apărăm, pentru că pericolele la adresa democrației sunt reale.

Eroii din decembrie 1989 ne-au lăsat moștenirea cea mai de preț: libertatea noastră și posibilitatea de a ne construi singuri destinul.

Au trecut 25 de ani de tranziție. Acum este momentul să transformăm România, să ne transformăm noi ca popor. Lecția românilor din exil, care au plecat din țară de nevoie de-a lungul anilor și care la aceste alegeri au mers cu noaptea în cap spre secțiile de vot și au stat ore în șir la coadă în ploaie doar ca să voteze, nu poate rămâne fără urmări. Românii din exil nu au făcut decât să își apere un drept câștigat de eroii din decembrie 1989. Si noi, în țară, trebuie să apărăm dreptul câștigat de cei care s-au sacrificat pentru noi acum 25 de ani. Suntem datori victimelor din decembrie 1989, suntem datori nouă înșine, copiilor noștri și românilor din țară și din exil.

După 25 de ani, avem forța să transformăm țara, astfel încât memoria eroilor noștri să nu mai fie batjocorită de politicieni care acționează împotriva democrației și drepturilor câștigate în decembrie 1989. Și suntem datori să îi pedepsim pe criminalii din decembrie 1989. Fără dreptate pentru morții și răniții din decembrie 1989 vom rămâne cu coșmaruri ale nedreptății și nu vom avea un viitor curat și liber bazat pe adevăr, ci vom avea coșmaruri care sunt bariere în drumul României spre prosperitate, intotdeauna bazată pe adevăr și dreptate.

Astăzi, vrem transformarea României și, ca să ne iasă, trebuie să fim drepți cu trecutul pentru a avea un viitor, care poate fi construit numai de oameni liberi, puternici, onești și fără schelete în dulap. Putem, haideți să o facem, suntem mulți cei care vrem, iar eroii din decembrie 1989 ne cer asta. Eu spun DA." a scris Monica Macovei pe Facebook.