Sari la conținut

1990 - ANUL 0. Filmul evenimentelor de la Târgu Mureș

Filmul evenimentelor de la Târgu Mureș

În decembrie 1989, la Târgu Mureș românii și maghiarii au luptat împreună pentru înlăturarea dictaturii comuniste. Erau uniți și la fel de însetați de libertate.

În ianuarie 1990 au apărut însă primele neînțelegeri. Elita maghiarilor a înființat UDMR, iar cea a românilor, Vatra Românească, o organizație civică din care făceau parte ofițeri ai armatei, foști membri de frunte ai PCR, și juriști din vechea gardă. Organizația a acuzat UDMR că face jocurile Budapestei și că ungurii vor să ne ia Ardealul. În replică, UDMR a acuzat Vatra Românească de ultranaționalism și xenofobie.

Kiraly Karoly, fost vicepreședinte C.P.U.N.: În programul Vetrei era lichidarea maghiarilor, alungarea sașilor și așa mai departe.

Valeriu Tabără, fost vicepreședinte Vatra Românească: Se formase UDMR-ul, cu un anumit program politic, iar românii au fost puși în gardă!

În februarie 1990, UDMR a solicitat Consiliului Provizoriu de Uniune Națională - condus de Ion Iliescu - înființarea unor facultăți și licee cu predare exclusiv în limba maghiară. Însă, revendicările lor aveau să fie „traduse” greșit românilor de presa locală și apoi de cea centrală.

Gyula Miholcsa, cameraman: Ungurii vor liceul Bolyai să fie maghiar și apăreau de fapt texte în presă că ei nu vor numai liceul, ci vor și inscripții și vor și trotuare separate, că vor de fapt Transilvania!

Statuia lui Avram Iancu, profanată

În ziua de 27 februarie statuia lui Avram Iancu a fost profanată. Poliția a pus incidentul pe seama unor autori neidentificați.

Ce și-a permis doamna farmacistă?”

16 martie 1990. Pe geamul unei farmacii aflate în cartierul Tudor, locuit cu preponderență de români, a apărut inscripția „farmacie” și în limba maghiară. Evenimentul a fost relatat tendențios de Rompres, fosta agenție de stat Agerpres, care a transmis că de fapt farmaciștii refuză să mai elibereze medicamente românilor.

19 martie 1990. Sediul UDMR, incendiat de români

Trei zile mai târziu, pe 19 martie, sute de români au atacat și au incendiat sediul UDMR. A fost grav rănit președintele uniunii, scriitorul Andras Suto. Armata a intervenit abia după producerea evenimentelor.

Kincses Elod, fost vicepreședinte C.P.U.N. Târgu Mureș: Scriitorul Andras Suto a pierdut un ochi, a fost grav maltrat, după mine era vorba de tentativă de omor.

20 martie 1990: ziua războiului total

În ziua de 20 martie a început războiul total, în fața televiziunilor venite din toată lumea. În centrul orașului românii și maghiarii formau o uriașă mulțime înțesată de agitatori și de instigatori.

Mihai Cofar, prezentat drept maghiar bătut de români

Imaginile cu Mihai Cofar, din comuna Ibănești, au facut înconjurul lumii. Contrar realității, presa străină l-a prezentat pe Cofar drept un maghiar bătut de români.

Toderec Dumitru, preot Hodac: El având pulover verde, intenționat a fost confundat cu un ungur bătut de români.

Mihai Cofar: De la genunghi în sus, până la șold, am tijă.

Cinci morți, sute de răniți, niciun vinovat

Ca și în ziua de 19 martie, primele unitați ale armatei au intervenit dupa producerea violențelor. Luptele de strada s-au soldat cu 5 morți și 278 de răniți, dintre care 190 de români și 88 de maghiari. Nici după 25 de ani cei care au orchestrat această înfruntare sângeroasă nu au fost judecați și pedepsiți.

Leonard Azamfirei, rector UMF Târgu Mureș: Nu a ieșit nimeni să spună: „Uite, datorită persoanei cutare și cutare a fost un conflict”. Cel mai ușor lucru este să ne ascundem în fața unei vini colective.

Smaranda Enache, președinte Liga Pro Europa: Este necesară redeschiderea dosarelor acelor ani.

(Urmăriți explicațiile și declarațiile complete în materialul video de mai sus)