Sari la conținut

estiVALUL Digi | Relaxare în Munții Neamțului

După un drum lung de peste 150 de kilometri, grupul micilor turişti din imagini a avut parte de o experiență de neuitat la hipodromul Piatra Neamț.

Cei mai experimentați pot face plimbări călare prin pădure.

Prof. Costache Lupu, președintele Clubului Sportiv Ecvestru din Piatra Neamț: „Sunt drumeții călare de o oră, de două ore, de trei ore. Aici avem în muntele Bâtca Doamnei niște trasee turistice.”

Odată ajunși la Bâtca Doamnei, la 10 kilometri de Piatra Neamţ, pulsul creşte. Pe turişti îi aşteaptă plimbarea cu caiacul pe râu.

- E siguranță, e relaxare, e frumusețe. Vezi orașul așa cum nu-l vezi de nicăieri.

- E o senzație un pic ciudată, dar merge. M-am mai dat cu barca, știu să vâslesc, mă descurc, sper.

Pericolul este doar o senzaţie, ne asigură organizatorii.

Dumitriţa Luncanu, reprezentant al Asociației Sportive "Fii activ" Piatra Neamț: „Sunt caiace de agrement special gândite pentru cei care nu practică sportul sau care nu au desfășurat o activitate fizică.”

Activități în Piatra Neamț

Ședință călărie: 40 lei/30 de min.

Plimbare caiac: 10 lei/oră

Plimbare off road: 50 lei/persoană, două ore

Și de pe apă, înapoi pe uscat, turiștii pot experimenta senzații la fel de puternice la volanul mașinilor 4x4 într-o expediție off-road.

Variantele de cazare din regiune sunt sumedenie, dar rezervările trebuie făcute din timp. În sezonul cald, în zona Piatra Neamț ajung aproape 15.000 de turiști în fiecare săptămână.

VREMEA

Vremea ţine astăzi cu turiştii din aproape toate colţurile ţării. Soare şi temperaturi blânde pe tot litoralul, unde la prânz vor fi cel mult 29 de grade Celsius. Valurile vor fi mici şi vă vor ajuta să vă mai răcoriţi un pic.

La munte, spre seară pot apărea şi averse trecătoare prin masivele vestice şi nordice, dar nu vă vor strica programul de plimbare.

La amiază va fi foarte cald, până la 30 de grade, pe Valea Prahovei, iar dacă vă gândiţi să mergeţi pe Transfăgărăşan, aflaţi că vor fi 20 grade Celsius la Bâlea Lac.

Vama Veche: 29°C

Gura Portiţei: 30°C

Predeal: 30°C

Sovata: 34°C

Bâlea Lac: 20°C

AGENDA ZILEI

1. Braşov - Festivalul Pescăresc - Delta din Carpaţi - 4-6 septembrie

2. Călătorie la 1900, la Castelul Miclăuşeni din Iaşi - 5-6 septembrie

3. Dac Fest Hunedoara - 4-6 septembrie


Așteptăm să ne trimiteţi poveștile voastre, însoțite de FOTOGRAFII și FILME, din locurile pe care le-ați vizitat și considerați că merită să fie promovate pe pagina noastră de Facebook, prin aplicaţia DigiVOX  sau direct pe e-mail estival@digi24.ro.