Sari la conținut

OSCAR 2016 | Cine va fi cel mai bun actor în rol principal?

Toţi ochii sunt anul acesta pe Leonardo DiCaprio. Criticii spun că actorul din „The Revenant” are şanse mari să câştige statueta, pentru prima dată în cariera sa de peste 25 de ani. Cu rolul din „The Revenant”, Leonardo DiCaprio a câştigat până acum toate premiile importante, printre care Globul de Aur și premiul BAFTA.

Deşi pare greu de crezut, Leonardo diCaprio nu a câştigat niciodată un Oscar. Joacă în filme din anii 90, a avut roluri memorabile, pentru care a primit șase nominalizări la premiile Academiei.

De fiecare dată, a rămas doar cu speranţa. Ultima oară s-a întâmplat acum doi ani, când Matthew McConaughey, cu rolul din „Dallas Buyers Club”, i-a suflat statueta. Asta, în ciuda senzaţiei făcute de DiCaprio în „The Wolf of Wall Street”.

În „The Revenant”, Leonardo DiCaprio este Hugh Glass, vânător şi comerciant de blănuri, care, în drumul său prin munţi, este atacat de un grizzly. Părăsit de prieteni, Hugh Glass supravieţuieşte miraculos.

Doar răzbunarea îl ţine în viaţă.

Pentru „The Revenant”, DiCaprio a îndurat frigul luni de zile, a mâncat ficat crud de bizon, a învăţat două limbi amerindiene, a filmat în apă rece ca gheaţa şi a luat deja Globul de Aur. Criticii spun că, dacă lupul de pe Wall Street nu a convins la Oscar, ursul grizzly o va face!

Mat Damon a mai câştigat un Oscar, dar nu pentru interpretare. Scenariul de la „Good Hill Hunting” a fost cel care i-a adus un premiu, în 1998. Povestea a fost scrisă împreună cu Ben Affleck, aşa că, matematic vorbind, Damon deţine jumătate de Oscar. Au trecut 18 ani de atunci, timp în care Damon a mai fost nominalizat o singură dată la Oscar, pentru rolul din „Invictus”. Acum este din nou pe lista scurtă a Academiei, cu rolul din filmul lui Ridley Scott "The Martian". Mark Watney, un astronaut care rămâne singur pe Marte după ce echipa lui îl lasă în urmă, crezându-l mort, găseşte modalităţi de a supravieţui pe planeta roșie mai mult de un an. Provocarea este să creeze apă într-un mediu fără oxigen şi se hrănească într-un habitat în care nu creşte nimic.

Matt Damon spune despre rolul său că este un elogiu adus inteligenţei şi curajului astronauţilor.

Pentru interpretarea lui Mark Watney, Matt Damon a câştigat Globul de Aur la categoria actor principal într-o comedie. Mulţi spun că, la Oscar, marea bătălie se da între el şi Leonardo di Caprio.

Eddie Redmayne („The Danish Girl”) este proaspăt în memoria noastră după ce anul trecut a câştigat Oscarul pentru rolul din „The Theory of Everything”.

După interpretarea savantului Stephen Hawking - o adevărată provocare inclusiv fizică pentru Redmayne - actorul a prins gustul rolurilor dificile.

În „The Danish Girl”, dă viaţă pictorului transsexual Einar, care trece printr-o experienţă traumatizantă în încercarea de a deveni femeie. În Copenhaga anilor 20, artistul se transformă în Lili. Iar dorinţa lui de a fi femeie din toate punctele de vedere frizează absurdul. Pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate, Einar este căsătorit.

În acest rol, Eddie Redmayne este delicat, feminin şi frumos. Dacă va primi Oscarul pentru interpretare, Redmayne va intra în istoria premiilor Academiei pe lista foarte scurtă a actorilor care au câştigat Oscarul doi ani la rând. Ultimul a fost Tom Hanks, în 1994 şi 1995.

Deşi nu seamănă cu adevăratul Steve Jobs, Michael Fassbender a fost ales din prima de regizorul Dany Boyle pentru că este foarte convingător în pielea geniului Apple.

Criticii spun că Fassbender îl joacă pe Jobs ca un dictator, iar despre fondatorul Apple se ştia că a fost perfecţionist, vizionar, excentric şi încăpăţânat. Filmul ni-l arată exact aşa.

Pelicula, structurată ca o piesă de teatru în trei acte, îl arată pe Steve Jobs înaintea a trei lansări importante din istoria companiei sale. În cele câteva minute până la intrările spectaculoase pe scenă, Steve Jobs pare un zeu în jurul căruia gravitează angajaţii, prietenii şi fiica să. O abordare diferită a regizorului Dany Boyle, care i-ar putea aduce lui Fassbender Oscarul pentru interpretare. El a mai fost nominalizat o dată, în 2014, pentru rolul secundar din „12 Years a Slave”.

Bryan Cranston („Trumbo”) este celebru pentru rolul din Breaking Bad, pentru care a fost recompensat cu un Glob de Aur şi mai multe premii Emmy. De această dată este nominalizat la Oscar. Pentru prima dată în cariera sa. „Trumbo” este un film inspirat din fapte 100% adevărate petrecute în anii 40-70.

Personajul interpretat de Cranston, Dalton Trumbo, a fost un scenarist iubit de studiourile de la Hollywood pentru talentul de a scrie poveşti de success. A fost însă şi un membru vocal al partidului comunist din America.

În perioada de glorie a Comisiei McCarthy, viaţa lui Trumbo este zguduită din temelii. Este trimis în închisoare, persecutat social şi inclus pe lista neagră a artiştilor.

Chiar şi aşa, Trumbo nu s-a oprit nicio secundă din scris. A fost obsedat de muncă şi a scris zeci de scenarii, pe bandă rulantă, folosind nume false. Iar pentru două dintre filmele scrise sub pseudonim a câştigat Oscarul. În filmul Trumbo, Bryan Cranston chiar câştigă Oscarul. Să vedem dacă are noroc şi în realitate.


Votează-ți favoriții la Premiile Oscar® 2016 și câștigă unul din cele trei sisteme Home Cinema! Dacă favoriții tăi iau Oscarul acasă, vei intra automat în tragerile la sorți pentru câștigarea premiilor!

Te poți înscrie în concurs în perioada 22 februarie, ora 09:00, și până la 28 februarie, ora 23:00, prin una din următoarele medii: http://www.digi-film.ro/contests/oscar-2016 sau http://www.digi24.ro/concursuri/oscar2016/ .

Luni, 29 februarie 2016, toți participanții care au răspuns corect la minimum o întrebare vor fi incluși în tragerea la sorți pentru 3 sisteme Home Cinema.

Gala Premiilor Oscar va avea loc în noaptea de 28 spre 29 februarie. În România, evenimentul va fi transmis în exclusivitate de Digi24 și DigiFilm.

Sosirea vedetelor pe covorul roşu, predicţiile specialiştilor şi Gala prezentată de Chris Rock sunt, LIVE, pe Digi24 şi Digi Film, de la ora 01.20 noaptea şi până în jurul orei 6 dimineaţa, ora României.

Jurnalistul Digi24 Oana Zamfir şi invitaţii ei vor comenta cele mai importante momente ale serii, din studioul Digi24. De altfel, postul de televiziune va difuza, în jurnalele de ştiri, o serie de materiale dedicate ediţiei din acest an a premiilor Oscar.

Citiţi şi:

OSCAR 2016. O săptămână până la decernarea premiilor. Câteva date despre nominalizații celor mai importante categorii