Sari la conținut

OSCAR 2015. Lux și eleganță pe covorul roșu


Rosamund Pike, actriţa din Gone Girl, a făcut senzaţie într-o rochie roşie, lungă, semnată Givenchy. Tinuta a primit aprecieri de la unele dintre cele mai mari reviste de modă precum Vanity Fair şi Vogue.

Dakota Johnson, actriţa din "50 de umbre ale lui Grey" a purtat tot o rochie roşie, lungă, semnată de Yves Saint Laurent. Ea a fost însoţită de mama sa, actriţa Melanie Griffith. Un moment care a adus aminte de Oscarurile din 2000, când Dakota Johnson, care avea atunci 11 ani, a păşit pe covorul roşu alături de mama sa.

OSCAR 2015. LISTA CÂȘTIGĂTORILOR

Jennifer Lopez a fost lăudată de critici pentru rochia sa, o creaţie a designerului libanez Ellie Saab.

Reese Witherspoon, una dintre veteranele de la Hollywood, nominalizată pentru rolul din "Wild", a atras atenţia pe covorul roşu cu o rochie alb cu negru, semnată de creatorul britanic Tom Ford.

Lupita Nyong'o a purtat o rochie lungă pe care au fost aplicate peste 6000 de perle naturale, creată de Casa de Modă Calvin Klein.

Lady Gaga, cunoscută pentru stilul său controversat, nu a dezamăgit nici de această dată: la rochia sa albă a asortat o pereche de mânuşi roşii de piele tip mușchetar. 

Citiți și: 

Momente controversate în istoria galelor Oscar

Alte știri despre Oscar AICI.