RAPORT DE ȚARĂ. Care sunt nemulțumirile buzoienilor la capitolul infrastructură

Data publicării:
bz drum

Acum trei ani, Primăria Buzău le promitea oamenilor 3.000 de locuri de parcare. Ar fi fost destul pentru necesarul orașului. De-atunci, au fost modernizate câteva parcări, și atât. Cetățenii nu văd vreo diferență, dar spun că locurile de parcare sunt o problemă reală în orașul lor.

„Există un program care vizează 130 de străzi și care va începe anul viitor. La un stardard absolut normal, zic eu”, a explicat Fănică Bârlă, viceprimarul municipiului Buzău.

Proiectele legate de infrastructura rutieră, și nu numai, sunt multe, spun reprezentanții primăriei, dar se mișcă destul de greu, iar buzoienii nu pot decât să aștepte vremuri mai bune.

La doar câțiva kilometri de Buzău însă, oamenii nu mai au astfel de probleme. Localnicii din comuna Mărăcineni sunt mulțumiți de investițiile făcute de primărie și de condițiile în care trăiesc.

Un proiect important a fost stația de epurare a apei, finalizată cu un an și jumătate înainte de termen și dată în folosință la mijlocul anului trecut. Proiectul a fost posibil pe baza unui împrumut de la Trezoreria Română și a fost sprijinit și de Ministerul Mediului. Singurul aspect care mai rămâne de rezolvat în comună este instalarea gazelor în gospodăriile oamenilor.

„La sfârșitul acestei luni va avea loc licitația pentru gaze în comună, lucrarea de apă este executată în toată comuna, canalizarea de asemenea... Urmează gazele și pavatul trotuarelor”, explică Titel Măleanu, primar în comuna Mărăcineni.

Mai este în plan extinderea drumului județean în comuna Mărăcineni, care va duce însă și la intensificarea traficului. Atunci primarul va trebui să vină cu alte soluții pentru siguranța localnicilor.

În ceea ce privește infrastructura, statisticile indică cifre destul de slabe pentru județul Buzău. Este pe locul 34 în topul județelor în ceea ce privește alimentarea cu apă în locuință: doar 47,1% din gospodării au alimentare cu apă în interior.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...