Sari la conținut

RESPONSABILI CU EDUCAȚIA. Elevi la 40 de ani. Cei care vor să termine școala primesc lecții gratuite

Viața de profesor a însemnat pentru Liliana Derevici mulţi ani de navetă la şcoli de la ţară. Nu îi e uşor nici acum, după o viaţă petrecută în învăţământ, mai ales că banii de pensie sunt puţini.

Dar faptul că lucrează cu o mână de oameni care au ales să se întoarcă pe băncile şcolii pe care au părăsit-o timpuriu îi aduce satisfacţii enorme. Nu cere bani pentru ce face. Spune că meseria de dascăl este nobilă şi te poate face să treci mai uşor peste greutăţi.

Am satisfacţia asta de dragoste, de a lucra cu tot dragul cu copii şi îmi dă o satisfacţie în viaţa asta", spune ea.

E o muncă de caritate pentru Liliana Derevici, profesoara de limba franceză. „Pe unii i-am luat de la zero la limba franceză, iar alţii şi-au mai amintit din şcolă unele noţiuni şi am putut să lucrez mai uşor cu ei. Dar nu toţi vin permanent la şcoală, mulţi lucrează dintre ei şi e un impediment pentru ei să urmeze fiecare oră", explică profesoara.

Munca la clasă cu aceşti elevi nu se reduce doar la orele de curs. În faţa provocării de a lucra cu elevii adulţi, profesoara de franceză s-a văzut nevoită să îşi adapteze programa şcoală pentru materia pe care o predă.

La 41 de ani, Eva trece în clasa a VI-a. S-a întors la şcoală anul trecut şi este hotărâtă să termine zece clase. În primul rând pentru că vrea să o facă mândră pe fiica ei, studentă în anul III la Facultatea de Psihologie. Apoi, Eva şi-a pus mari speranţe în şcoală pentru că îşi doreşte să devină patiser.

Eu nu muncesc, nu mi-am găsit. Am lucrat la Nokia, am fost în şomaj şi atunci am venit la şcoală şi aşa. Mai departe sper să-mi găsesc de lucru”, spune femeia.

Se consideră norocoasă că a primit a doua şansă pentru educaţie. S-a înscris cu teamă, dar şi cu speranţă, în programul şcolar de ajutorare a persoanelor care au abandonat şcoala.

În ciuda unui sistem care nu găseşte soluţii, fără să aştepte vreo recompensă, o mână de profesori inimoşi le-a întins o mână acestor oameni.

Eva recunoaşte că fără ajutor nu ar fi izbutit să termine clasa a V-a. Acelaşi ajutor pe care-l primesc zi de zi cei 20 de adulţi şi adolescenţi reveniţi la şcoală din partea unor profesori de limba română, matematică, ştiinţe ori limbi străine. Şi toţi vin să lucreze ca voluntari la Şcoala Gimnazială Christiana.

Problemele reintegrării şcolare a adulţilor sunt mai mari decât ale copiilor, iar voluntarii se ocupă şi de depăşirea obstacolelor.

Istoria lor de viaţă a fost încărcată şi este încă încărcată de evenimente negative, de eşecuri multiple, unii dintrei ei prezintă dificultăţi de adaptare socio-profesională, probleme comportamentale”, afirmă Codruţa Mih, consilier psihologic.

Programul „A doua şansă” de la Şcoala Gimnazială Christiana din Cluj-Napoca le oferă posibilitatea celor care au abandonat la un moment dat şcoala să finalizeze mai multe clase într-un singur an. Un elev sârguincios poate termina clasele V - X chiar în patru ani, iar în paralel urmează specializarea într-o meserie.

Aşa că aceia care au avut curajul şi determinarea să redevină elevi primesc la final şi o diplomă de calificare profesională de ospătar, bucătar sau croitor. Atunci începe pentru ei, a doua şansă în viaţă, şansa la o viaţă decentă.