RIO 2016 | Cătălina Ponor a ratat calificarea în finală la sol

Data publicării:
ponor rio FB

 

Cătălina Ponor a obţinut nota 14,200 la sol în calificările de duminică în subdiviziunea a 2-a, iar după încheierea celei de-a treia subdiviziuni, sportiva tricoloră se afla pe locul 9, dar prima gimnastă americană intrată la sol, Gabrielle Douglas, a primit nota 14,366 şi a depăşit-o în clasament pe Ponor.

Astfel, Cătălina Ponor ratează finala la sol, în condiţiile în care doar primele opt clasate ajung în ultimul act, scrie News.ro.

Ea îşi păstrează şansele pentru finala la bârnă, fiind notată cu 14,900 în calificări, locul 2 după trei subdiviziuni.

Cătălina Ponor a evoluat în calificări doar la cele două aparate, deşi pe listele de start figura şi la paralele şi sărituri.

Calificările includ cinci subdivizuni, ultima fiind programată de la ora 02.30 (ora României), astfel că abia atunci se vor cunoaşte echipele calificate în finală, dar şi sportivele care obţin calificarea în finală la individual-compus şi în finalele pe aparate.

Finala feminină pe echipe va avea loc în 9 august, cea la individual-compus va avea loc în 11 august, iar finalele pe aparate, între 14-16 august.

Sâmbătă noapte, la masculin, Marian Drăgulescu a obţinut calificarea în finală la sărituri, iar Andrei Muntean în finală la paralele.

Gimnastica românească este reprezentată la Rio doar de Marian Drăgulescu şi Andrei Muntean, respectiv Cătălina Ponor, după ce echipele tricolore au ratat calificarea la JO.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...