Sari la conținut

Efectele Cernobîl, după 30 de ani

Începând cu 3 mai 1986, românilor li s-au distribuit pastile cu iod. În şcoli, spitale, dispensare. Ideea administrării lor a venit de la profesorul Constantin Dumitrache. Medicul endrocrinolog, care lucrează din anii '60 la Institutul C. I. Parhon, a fost chemat pe 2 mai 1986 la Ministerul Sănătăţii. Trecuseră şase zile de la incendiul de la Cernobîl, iar Comitetul Central al Partidului Comunist Român avusese o şedinţă importantă.

Am ajuns la minister şi m-am speriat. Toate holurile ministerului erau pline de militari, doctori militari. Zic: băi, s-a întâmplat ceva, dacă toata lumea e... pentru că noi am aflat de accidentul de la Cernobil cu o săptămână mai târziu,” povestește prof. dr. Constantin Dumitrache medic primar endocrinologie, Institutul C.I. Parhon.

Iodul radioactiv ajunge în glanda tiroidă şi este folosit la formarea hormonilor tiroidieni. A fost explicaţia dată de profesorul Dumitrache celor din minister. Iar singura măsură era găsirea unui antidot care să blocheze captarea iodului de către tiroidă.

Prima soluţie propusă de medic a fost Lugol, adică iod metaloid concentrat. Pentru populaţia României de la acea vreme, era nevoie de 7 tone. Antidotul se comandă doar din Japonia. Autorităţile au respins ideea, pentru că livrarea ar fi durat prea mult.

Antiroidele de sinteză, medicamente recomandate pacienţilor cu hipertiroidie, nu erau o soluţie: Constantin Dumitrache era de părere că făceau mai mult rău, deoarece exista riscul de îmbolnăvire a celor sănătoşi.

Ultima propunere a fost soluţia adoptată: iodură de potasiu. Se administra deja în şcoli pentru prevenirea guşei endemice. Aşadar, România avea o cantitate suficientă.

Pastile au fost de folos, dar nu 100%. În unele localităţi, nici măcar nu au fost trimise.

Undeva am avut succesul necesar, în sensul, a bloca captarea mai departe, dar ce s-a captat, a fost bine captat, în acele şapte zile în care invazia în natură a iodului radioactiv a fost la maximum,” adaugăprof. dr. Constantin Dumitrache.

La Caracal, familia Neagu nu a primit doza de iodură de potasiu. Cornelia avea 10 ani. Efectele radiaţiilor le-a simţit patru ani mai târziu.

A fost transmis la televizor... direcţia în care a circulat valul de radiaţii, şi am fost şi noi afectaţi într-o anumită măsură. Ştiu că au zis că o să se dea pastile de iod, dar nu s-au dat. Iar în momentul în care am ajuns la pubertate am început să am manifestări de hipotiroidism,” zice Cornelia Neagu, mama unui pacient.

Urmările traversării României de către norul radioactiv de la Cernobîl au început să se vadă curând după incediu.

Doctorii din Moldova şi Bucovina au observat că se nasc, dintr-odată, câteva sute de copii cu diformităţi osoase, fără precedent în istoria medicală a României. Cazurile au fost redirijate spre Bucureşti, la Spitalul Budimex, devenit după revoluţie "Marie Curie".

„În perioada anilor 1988-1990 am văzut copii care aveau mâna la nivelul umărului, piciorul la nivelul şoldului şi copii care s-au născut fără să aibă niciun fel de membru pelvin şi niciun fel de membru toracic, deci pur şi simplu era numai trunchiul,” spune prof. dr. Gheorghe Burnei, şeful Secţiei de Chirurgie şi Traumatologie Pediatrică, Spitalul Marie Curie.

Cazuri similare au apărut în aceeaşi perioadă şi în alte ţări afectate de radiaţii. Nu există, din păcate, studii de corelare directă.

Acum, medicii români sunt din nou în alertă: au apărut iar prea mulţi pacienţi cu malformaţii. O sută de cazuri pe an. Sunt din prima generaţie de copii ai părinţilor care aveau câţiva ani la momentul Cernobîl, 1986.

Aceste modificări genetice sunt impuse, în primul rând, de radiaţii. Ele modifică structura părinţilor, care se transmite cu o frecvenţă mai mare copiilor, şi după aceea nepoţilor,” mai spune prof. dr. Gheorghe Burnei.

Diagnosticul care revine obsedant este acela de cancer osos. Numărul copiilor cu această maladie a ajuns la 38, operaţi numai în ultimul an. Adică dublu faţă de acum cinci ani.

Iar malformaţiile de diverse tipuri încep să fie tot mai frecvente. 110 cazuri tratate în ultimul an, de trei ori mai mult decât în urmă cu cinci ani. Hemimelia longitudinală, adică lipsa peroneului, este cea mai des întâlnită.

Această malformaţie a crescut în ultima perioadă de aproximativ cinci ori. Dacă operam trei, patru cazuri în fiecare an, în urmă cu patru, cinci ani, acum am ajuns să operăm aproximativ 10-15, şi-am ajuns în ultima perioadă la 24 de cazuri,” precizează prof. dr. Gheorghe Burnei.

O nedorită excepţie care are un singur corespondent în lume este cazul unui băiat de 12 ani. Medicii de la Marie Curie încearcă să facă minuni pentru el. S-a născut cu o malformaţie extrem de rară a toracelui. Un caz similar mai există doar în Statele Unite. La fel ca şi medicii, mama lui Alex pune totul pe seama radiaţiilor. Mai ales că şi ea a avut de suferit, la câţiva ani după explozia de la Cernobîl.

„I-a mărit capacitatea toracică şi l-a susţinut cât de cât. Doar că boala se complică, el are o afecţiune genetică, neurofibromatoza, care îi afectează oasele şi nu se dezvoltă normal,” explică Cornelia Neagu, mama unui pacient.

Alex a fost operat, însă boala avansează şi are nevoie de implanturi special construite.

România nu are un registru naţional al malformaţiilor şi al altor presupuse efecte ale radiaţiilor de după Cernobîl. Comuniştii nu au înţeles nevoia de aşa ceva. Nu există nici documente oficiale care evidenţieze o legătură concretă între radiaţiile norului de la Cernobîl şi patologia medicală specială a nou-născuţilor din anii următori.

Singurul fapt concret sunt sutele de pacienţi pentru care medicii au luptat cum au putut în marile oraşe. Şi nimeni nu ştie câte alte mii s-au stins acasă ori prin spitale de provincie.