Sari la conținut
News Alert

DIN|INTERIOR. O șansă la viață într-un sistem bolnav. Riscurile și beneficiile studiilor clinice

Sute de romani acceptă să devină subiect de experiment pentru industria farmaceutică. Zeci de substanţe noi sunt testate, anual, în România. Oamenii au ajuns printre voluntarii preferaţi de giganţii farmaceuticelor. Studiile clinice sunt mai ieftine decât în Occident, iar doctorii sunt plătiţi pentru astfel de experimente şi cu 20% mai puţin decât medicii din Franţa, de exemplu, deşi pregătirea lor este, de multe ori, la fel de buna. Iar pentru voluntari, experimentele au devenit singura şansă de a primi o îngrijire adecvată.

„Avem un "pool" de pacienţi care îşi doresc să intre în studiile clinice, datorită faptului că sunt extrem de prost asiguraţi de sistemul de stat”, explică medicul Sorin Paveliu.

„Toţi mi-au spus că e o prostie, că fac pe cobaiul în mod gratuit!”, spune voluntarul Victor Albu.

„Doamna doctor, în contextul acestui experiment şi pentru sume importante de bani, ne-a folosit drept cobai”, este opinia lui Corneliu Nedelcu, victimă a unui studiu clinic neautorizat.

Un medicament este testat pe oameni în patru etape. Studiile din faza 1 se referă, în majoritatea cazurilor, la voluntari sănătoşi, care primesc bani pentru a testa o substanţă. În următoarele faze, 2, 3 şi 4, voluntarii nu primesc bani. Aceştia sunt selectaţi dintre pacienţi bolnavi - participarea lor este considerată un beneficiu medical.

„Un studiu clinic se desfăşoară pentru medicamente noi, pentru medicamente originale, inovatoare, care se dezvoltă tocmai pentru a fi în beneficiul sănătăţii publice. Pacient într-un studiu clinic devii printr-o recrutare”, spune Anca Crupariu, reprezentant al Agenţiei Naţionale a Medicamentului.

„Sunt genul acesta de firme care primesc un anumit profil al pacientului (...) se ia legătura cu diverşi medici pe specializările medicale căutate şi în felul acesta se ajunge la pacienţi. În mod normal, există un protocol al studiului care trebue să fie împărtăşit cu pacientul,(...) în acelaşi timp este important pentru el să-şi dea consimţământul”, explică Dan Zaharescu, directorul Asociației Producătorilor Internaționali de medicamente (ARPIM).

În trecut, cele mai multe dintre astfel de cercetări se derulau în Occident. În ultimul deceniu, însă, Asia şi ţările est-europene au devenit noul „El Dorado" al testelor pe oameni. Deşi România nu este în topul ţărilor în ce priveşte numărul de studii clinice, unele statistici arată că românii sunt mult mai dispuşi decât vesticii să participe la testarea de medicamente noi.

„În România, cel puţin pe diabet, pe specialitatea de care mă ocup eu, întotdeauna am fost pe locurile fruntaşe în ceea ce priveşte recrutarea pacienţilor în studiile clinice”, spune Nicoleta Mîndrescu, medic investigator studii clinice.

„În străinătate, nu mulţi dintre pacienţi au încredere şi nu mulţi dintre pacienţi doresc să intre într-un studiu clinic pentru că au alternativă. La noi nu au alternativă. În România, de şase ani de zile, nu au mai existat medicamente noi compensate pe lista de medicamente, românul speră. El speră să intre mai devreme într-un tratament modern”, spune Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.

300 de studii clinice se desfășoară în România

Potrivit Agenţiei Naţionale a Medicamentului - instituţia care, alături de o comisie de etică, aprobă studiile clinice - în România se desfăşoară în prezent aproape 300 de astfel de cercetări. Este o afacere uriaşă. Anual, 27,7 miliarde de euro sunt alocaţi de „giganţii farma” pentru cercetare în Europa, după cum arată un studiu european din anul 2012. Bani de care beneficiază sute de medici români prost plătiţi. Astfel, pentru mulţi doctori, studiile clinice au devenit un mod în care îşi rotunjesc, consistent, veniturile.

„Estimările noastre în acest moment sunt că studiile clinice aduc în România aproximativ 200 de milioane de euro. Aderarea României la Uniunea Europeană şi procesul de integrare aduce cu sine şi un interes mai mare al companiilor farmaceutice pentru România”, spune Dan Zaharescu.

„Faptul că reuşeşti să fii inclus într-un sistem de export de sănătate, în care să ai un angajator străin şi care să-ţi plătească un salariu, sigur, un salariu e plată pe serviciu, dar să-ţi asigure un venit superior, este o motivaţie în plus să nu te gândeşti să pleci din ţară”, spune Sorin Paveliu.

Vaccinuri cu probleme

În ultimii ani, mai multe scandaluri au pus la îndoială modul în care unele experimente s-au desfăşurat în România. Cel mai recent caz a dus la deschiderea unui dosar penal şi se referă la felul în care a fost testat vaccinul antigripal de la Institutul Cantacuzino. A fost retras de pe piaţă pentru că avea o concentraţie periculoasă de toxine. Nu înainte de a fi testat pe voluntari sănătoşi. Cazul nu este singular. În urmă cu trei ani, s-a descoperit că vaccinul Cantgrip a fost testat pe pacienţi care nu stiau la ce riscuri se expun.

„Erau familii sărace, erau plătiţi să intre în acel studiu, aveau datorii la buticuri şi de la buticul respectiv era trimis la nu ştiu ce companie ca să participe la studiul respectiv să poată să ia nişte bani. Deci, a fost aşa, o bătaie de joc atunci. Dar noroc că vaccinul nu s-a mai produs. Din monitorizările noastre, din păcate, am constatat că există şi pacienţi fără educaţie, fără să înţeleagă acel contract pe care îl face cu compania, pe studiul clinic”, spune Vasile Barbu.

„Nu am o statistică a gradului de cunoştinţe, dar ştiu de la cei care au făcut şi au condus asemenea experienţe că erau deseori persoane care nu aveau nici măcar patru clase primare şi care de când terminaseră acelea câte le făcuseră nu mai citiseră vreo carte! Condiţia cunoştinţelor pe care le are voluntarul nu există. Poate să fie analfabet!”, spune Sava Dumitrescu, fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Etică a Medicamentului.

Și cu banii luați, și cu vederea pierdută

Cel mai şocant caz legat de un studiu clinic s-a întimplat însă la Iaşi, în anul 2009. Corneliu Nedelcu, un om de afaceri, a fost inclus într-un experiment, fără să-şi fi dat acordul. Medicul său oftalmolog i-a injectat, în repetate rânduri, în ochi, un medicament folosit în tratarea cancerului. Bărbatul a crezut că este vorba de un tratament „off label” - în afara prescripţiei medicale -, și nu un experiment. Deşi studiul clinic era înscris pe un site de profil, nici pacienţii, nici Agenţia Naţională a Medicamentului nu ştiau ce se petrecea.

„Doamna doctor, în contextul acestui experiment şi pentru sume importante de bani, ne-a folosit drept cobai. În acest experiment, în permanenţă am fost un număr de 70-80 de persoane care stăteam pe culoarul spitalului. Şi aşteptam la rând, intram în sala de operaţie, cine se ridica de pe masa de operaţie, următorul se ridica. Intervenţia nu dura mai mult de 10-12 minute, un sfert de oră, cel mult. Era doar injectarea în ochi cu acest medicament, după care trebuia să mai aşteptăm pe holurile spitalului o oră, două”, povestește Corneliu Nedelcu.

Potrivit acestuia, niciunul dintre pacienţii injectaţi nu a semnat formularul de acordare a consimţământului, obligatoriu în studiile clinice, ci o simplă fişă de intervenţie chirurgicală. Mai mult, oamenii plăteau sume importante, crezând că este vorba despre un tratament-minune si nu de un experiment. Totul a devenit însă un coşmar. După o şedinţă la oftalmolog, Corneliu Nedeluc şi-a pierdut complet vederea ochiului drept.

„Ni se spunea, cu foarte mare tam-tam, că ce reuşită bună a fost şi să aşteptăm să vedem îmbunătăţirile. Singurul lucru pe care l-am văzut a fost lipsa banilor din economiile mele. (...) iar rezultatul ştiinţific al doamnei doctor: pierderea vederii pe ochiul drept”, spune pacientul.

Corneliu Nedelcu a acţionat medicul în instanță. Deşi Agenţia Medicamentului, Colegiul Medicilor și Societatea Română de Oftalmologie au condamnat experimentul, instanţa încă mai aşteaptă o expertiză oficială, înainte de a incepe procesul.

„Din mai 2012, acest dosar se află în lucru la IML pentru expertizare. În baza rezultatului expertizei, având în vedere că s-au luat deja declaraţii în cauză, ar trebui dată o soluţie, în sfârşit, în faza de urmăririi penale”, explică avocatul Raluca Simion.

Medicul implicat nu a putut fi contactat pentru a răspunde acuzațiilor aduse de pacient.

„Se pare că ar practica în SUA. Probabil că şi acolo, îi vor veni idei. Erau, practic, nişte cobai. Pe care se exersa dacă merge sau nu un tratament”, mai spune avocatul.

În ciuda situației prin care trece, Corneliu Nedelcu spune că nu se opune cercetărilor medicale.

„Eu am mai participat la un astfel de experiment, dar mi s-a pus în vedere că este un medicament. Am semnat pentru el, am luat la cunoştinţă. Aici nu a mai fost vorba de aşa ceva. S-a întâmplat acest lucru în România, doar datorită faptului că în relaţia pacient-medic nu intervine niciodată nimeni, până nu apar probleme care deranjează în mod vădit pacientul”, spune el.

Pentru medicii care s-au specializat în studii clinice în România, astfel de scandaluri nu sunt altceva decât „accidente”, care strică imaginea unui domeniu cu şanse mari de dezvoltare.

„Eu cred că un medic care îşi respectă cartea de vizită, parafa şi munca de zeci de zile exclude orice participare în aceste aşa zise programe de cercetare”, spune medicul Nicoleta Mândrescu.

„Au mai existat şi situaţii în care oamenii pot fi absolut troglodiţi. Or fi ei medici, dar nu toţi medicii sunt neapărat informaţi. Şi au luat-o şi ei cum că ar vrea să facă un studiu. Chestiile astea sunt extrem de rare. Şi, repet, sunt apanajul unor oameni care nu au habar de domeniul ăsta!”, crede Sorin Paveliu.

Tratament într-un sistem bolnav

Există medici români care testează medicamente pe voluntari de ani de zile. Ei susţin că studiile clinice oferă pacienţilor şansa de a avea acces la tratamente de ultimă generaţie. Cei mai mulţi pacienţi, spun doctorii, se înscriu în experimente tocmai pentru că sistemul medical românesc este bolnav şi numai aşa pot fi trataţi la standarde moderne.

„Cei care au fost o dată într-un studiu de regulă încearcă după o perioadă de timp să se agaţe de un alt studiu. Medicamentele astea reprezintă viitorul. E ca şi cum ar fi diferenţa dintre un televizor alb-negru şi unul color. Lor li se permite acces la medicamente care nu vor ajunge să fie puse piaţa din România decât peste 10 ani. Gândiţi-vă că noi nu am mai acceptat pe lista de medicamente compensate de şapte ani un produs nou”, explică Sorin Paveliu.

„Cei mai mulţi intră din acest motiv: pentru a beneficia de medicamente de calitate, de medicamente care altminteri ar necesita aprobări speciale de al CAS, de a beneficia de o atenţie deosebită. Pentru că, evident, unui astfel de pacient nu poţi să-i aloci 20 de minute, cât, practic alocăm pacienţilor în mod obişnuit. Eu, personal, am câteva mii de pacienţi, pe care îi văd o dată la trei luni. Fizic, nu am timp!”, spune Nicoleta Mândrescu.

Dincolo de cercetare și de progres rămâne tentaţia financiară. Se pot câştiga zeci de mii de euro din studii clinice. O sumă enormă în condiţiile care un salariu mediu al unui medic este de 2.000 de lei.

„Sigur că şi acesta poate fi un argument de participare în studii clinice. Pentru că este, în opinia mea, una dintre puţinile activităţi medicale care este demn şi corect recompensată şi practic ne pune pe picior de egalitate cu colegii noştri din străinătate”, spune Nicoleta Mândrescu.

De multe ori boala îi împinge pe români să accepte să testeze medicamente pe propria lor piele. Victor Albu, un inginer din Bucuresti, suferă de diabet şi este deja la al doilea studiu clinic la care a acceptat să participe.

„Mult, mult timp m-am frământat. (...) Nimeni nu a fost de partea mea! Toţi mi-au spus că e o prostie, că fac pe cobaiul în mod gratuit! Şi că n-ar fi cazul. Eu am mai trăit în familie o experienţă nefericită cu mama, care a făcut un cancer. (...) Ar fi făcut orice numai ca să aibă şanse de reuşită. Din atitudinea ei am moştenit această deschidere spre colaborarea cu medicul la modul umanitar, să zicem”, spune Victor Albu.

„Dincolo de această atitudine au existat şi nişte cointerese. Faptul că, periodic, cam o dată la trei luni, eu fac nişte investigaţii complete şi rezultatele sunt interpretate într-un laborator de renume din Scoţia.(...) Mi-au dat - eu aveam un tester pentru glicemie, dar mi-au dat un aparat mai performant. (...) Singurul lucru pe care cei de la concernul american îl acceptă este să plătească cheltuieli de transport. Atunci când sunt chemat la investigaţie, mi se plăteşte 35 de lei, o nimica toată”, adaugă el.

Victor Albu notează orice schimbare în analizele sale, într-un „jurnal de pacient”. Toate informaţiile despre starea sa de sănătate sunt la dispoziţia firmei de medicamente. Este monitorizat în permanenţă.

Victor Albu ştie însă că în sistemul medical românesc se pot produce derapaje. Şi că există oameni pentru care riscurile unui experiment nu sunt clare.

„Deşi sunt foarte puţini care acceptă asemenea lucruri, totuşi le acceptă din anumite interese. (...) Nu e neapărat ce cred eu despre români, dar aţi văzut că ei se mulţumesc şi cu o găină, şi cu o sticlă de ulei, de ce nu s-ar mulţumi şi cu un medicament luat gratis! Toată lumea se descurcă. Dar pe mine, v-am spus, nu m-au preocupat aceste aspecte, pentru mine a contat să-mi rezolv eu anumite probleme medicale şi neajunsuri”, spune el.

Studiul clinic, o șansă la viață

Din cauza lipsei medicamentelor de ultimă generaţie de pe piaţa românească, un studiu clinic poate însemna o şansă la viaţă. În urmă cu doi ani, Milica Ghindoc, din Mediaş, a descoperit că suferea de o formă agresivă de cancer. A acceptat să fie subiect de studiu după ce chimioterapia nu a avut niciun efect.

„Nu am avut, practic, de ales. Mi s-a mai spus că ar mai fi o soluţie, să încercăm un tratament de nouă generaţie(...) La noi în ţară nu era cunoscut. M-am dus la o a doua opinie, în Istanbul, la o clinică. Unde mi-au propus acelaşi medicament. Mi-au spus că este singura şansă ca să trăiesc şi... în urma discuţiei pe care am avut-o la acea clinică, m-am întors în România, am spus că accept. Am semnat un protocol cu ei, unde m-au informat clar despre efectele adverse. Din fericire, efectele adverse nu au existat”, povestește Milica Ghindoc.

„Mi-a fost teamă! Doar că era singura mea şansă ca să trăiesc! După a doua administrare, ganglionii mei nu mai erau inflamaţi, în urma computerului tomograf a arătat că sunt perfect sănătoasă. În aprilie am terminat tratamentul, iar în mai deja m-am dus la servici. Mi-am reluat viaţa în mod normal,(...) Ca şi cum n-aş fi fost bolnavă niciodată”, adaugă ea.

Milica se consideră norocoasă. Ştie însă că lucrurile ar sta altfel dacă românii ar avea acces la medicamente şi tratamente moderne pentru boala de care si ea a suferit.

„Cred că lista aceea de medicamente, faimoasa listă, ar cam trebui să fie îmbunătăţită cu medicamente de nouă generaţie, cel puţin pentru boli care se ştie clar că nu există alternativă. Da, suntem o ţară săracă. Cred că oamenii nu ştiu la ce se expun, atunci când încearcă pe propria lor piele anumite medicamente sau când încearcă să-şi vândă, nu ştiu, un rinichi. Dar asta e vina sistemului din care şi noi facem parte”, spune ea.

Teste pe pacienții cu afecțiuni psihice

În România, majoritatea marilor spitale desfăşoară studii clinice. Potrivit legii, pacienţii înscriși trebuie să semneze un formular de consimţământ, care să ateste că au citit şi înţeles studiul. Actul este dovada că sunt conştienţi de beneficii, dar şi de riscuri. Există însă şi situaţii în care discernământul pacienţilor poate fi pus la îndoială. În România se desfăşoară zeci de studii clinice pe pacienţi cu afecţiuni psihice, de exemplu.

Medicii de la Spitalul de Psihiatrie Socola, din Iaşi, conduc studii clinice de ani de zile. Instituția a devenit, practic, un loc preferat de unii producători de medicamente.

„Nicio companie nu acceptă fără semnătura directă a pacientului, indiferent de condiţia lui funcţională. Acum avem în derulare trei studii. E vorba de substanţe care să acţioneze pe patologia cea mai severă din psihiatrie, respectiv pe psihoze”, spune medicul psihiatru Şerban Turliuc.

Cât despre comunicarea cu pacienții, medicul spune: „Depinde de la caz la caz. Depinde dacă el se consideră împărat, dacă se consideră urmărit... Sigur, e dificil(...), e clar un lucru: nu-l contrazici, iniţial. Nu-i spune: "Îmi pare rău, nu eşti matale Împăratul Braziliei". Discernământul sau absenţa lui e mai mult legat de capacitatea lui de a conştientiza suferinţa. Pentru că în rest, conştiinţa este limpede. Deci ştiu: sunt la spitalul Socola, la data de, la doctorul cutare, în salonul cutare, iau substanţele cutare. În condiţiile astea, nu putem spune că el e lipsit de discernământ.

Unii bolnavi care participă la studii clinice la Socola recunosc: contează mai degrabă încrederea pe care o au în medic și mai puțin riscurile unui experiment.

„Se preconizează că în 2025, jumătate din populaţia globului vor fi bolnavi de boli psihice (...) În primul rând, cum te duci la un preot şi te spovedeşti, aşa trebuie să avem încredere şi în medicină şi în domnii doctori care participă la cercetările din laborator, plus că experimentează pe oameni, deci toată ramura medicinei, deci trebuie să putem contribui(...). Eu având încredere în domnişoara doctor, mi-am dat semnătura aproape, cum să zic, conştient, dar cu încredere în dânsa şi în Dumnezeu. Am făcut totul numai pe răspunderea mea. N-are importanţă părerea rudelor, atâta vreme cât eu ştiu cum mă simt, ştiu cum controlez boala. Ştiu că o să fie bine, nu o să am o stare de euforie extraordinară, să zbor ca un extraterestru. Deci o să fiu undeva, o persoană normală, care probabil că o să muncesc, să am un loc de muncă”, spune o pacientă care participă la un studiu clinic.

Pentru conducerea spitalului, testările de medicamente au devenit şi o sursă de bani. La Socola, conducerea se gândeşte să transforme, practic, spitalul în institut pentru a obţine mai multe proiecte de cercetare.

„De curând, am pornit un demers la Ministerul Sănătăţii, pentru a înfiinţa practic, de a transforma spitalul clinic Socola, în institut de psihiatrie, tocmai pentru faptul că ne va permite să ne angajăm să facem mai multe studii şi de a face mai multe cercetare. Este un beneficiu financiar atât pentru medicii implicaţi, dar şi pentru spital. Pentru că cel puţin 10% din valorile acestor studii intră în bugetul spitalului”, spune Lucian Burlea, managerul spitalului Socola.

Oamenii care câștigă bani din postura de „cobai”

Există și români care îşi pun sănătatea în joc doar pentru bani. Ei sunt voluntarii „de faza întâi”. Se înscriu la experimente, deşi nu au nicio problemă de sănătate. Identitatea lor este protejată prin contracte stufoase de condidenţialitate. Un voluntar care a participat, până acum, la şase astfel de experimente, a acceptat să vorbească, sub anonimat, cu reporterii emisiunii „Din interior”.

„Voiau să introducă un medicament generic pe piaţă, să introducă un medicament identic cu un medicament care este deja pe piaţă. Două nopţi şi-o zi stăteam acolo internaţi. Totul se făcea la ore fixe, erau pe un program foarte-foarte bine stabilit. Şi ne internau cu o seară înainte să fie siguri că nu mâncăm. Ne internau, a doua zi dimineaţa ne dădeau pastila, notau la ce oră, verificau dacă ai înghiţit-o. Trebuia să bei toată apa cu care ţi-o dădeau. Toate cantităţile erau controlate acolo”, povestește acesta.

„Mai erau şi oameni mai... Nu în vârstă, nu pot să zic mai în vârstă, dar aşa, 35... de ani. Dar cei mai mulţi tineri aşa. Nu am văzut să fie oameni foarte-foarte nevoiaşi printre ei. Parcă pe ăia nu-i primeau sau nu le ieşeau bine analizele. În principiu erau aşa, studenţi mai mult”, adaugă voluntarul.

La Antibiotice Iaşi funcţionează un centru de testare a medicamentelor pe voluntari sănătoși încă din 2005. Investiţia s-a ridicat la un milion de euro. La Antibiotice Iaşi, se fac teste de bioechivalenţă - adică se compară versiuni mai noi ale unor medicamente deja existente pe piaţă. Medicii de aici spun că nu sunt riscuri deosebite şi că au o bază de date cu aproape 1.000 de voluntari cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, perfect sănătoşi. Aceştia sunt internaţi între 24 şi 72 de ore, timp în care sunt monitorizaţi video şi li se recoltează probe biologice.

„Iniţial, când am început studiile, am popularizat activitatea noastră prin intermediul profesorilor universitari, la universităţi şi facultăţi, Iaşiul fiind un centru universitar, există mulţi studenţi. (...) Folosim studenţi, pentru că studenţii au un grad de înţelegere, o anumită educaţie care le permite să înţeleagă că participarea la studii de bioechivalenţă nu implică riscuri, deoarece este vorba de substanţe chimice cunoscute. Avem şi alte categorii, dar preponderent sunt studenţii”, spune Cristina Vlase, managerul Centrului de Evaluare a Medicamentului.

La Antibiotice Iaşi s-au desfăşurat, până în prezent, peste 100 de studii clinice. Sumele primite de voluntari diferă de la caz la caz.

„Este un subiect controversat. Ei primesc o remuneraţie modică. Această remuneraţie depinde de complexitatea studiului, durata studiului. Sponsorii acordă o remuneraţie diferită de la sponsor la sponsor. Ea nu trebuie să fie nici prea mică - pentru că descurajează voluntarul de a mai participa, dar nici prea mare pentru a-şi face un obicei sau de a participa la prea multe studii.(...) Practic, un voluntar poate participa la 2, maxim 3 studii pe an”, adaugă ea.

În Occident, relația dintre medici și companiile farmaceutice este o dezbatere aprinsă. Medicul american Lean Wen - fost bursier Rhodes şi susţinător al drepturilor pacienţilor - militează pentru o mai mare transparenţă în relaţiile dintre medici, companii farmaceutice şi bolnavi. Într-un interviu acordat prin Skype, doctorul Wen a explicat de ce face asta.

„Cred că transparenţa este importantă în toate aspectele sănătăţii. Pacienţii au dreptul să ştie ce fac doctorii lor. Aşa că, de exemplu, dacă un doctor este plătit să conducă un studiu clinic şi asta finanţează munca, atunci pacientul ar trebuie să ştie la ce îl implică doctorul. Este un conflict de interese şi pacientul ar trebui să înţeleagă asta. Eu am mai făcut o cercetare în China, unde există probleme similare. Şi acolo doctorii ar trebui să fie mai bine plătiţi, sau cel puţin ei cred că merită mai mult, altfel veniturile lor sunt destul de reduse. O soluţie la această problemă ar fi să ai un fel de "firewall", de blocaj, astfel încât activitatea de cercetare este separată de munca lor cu pacienţii. Altfel eşti mult mai dispus să-ţi implici pacienţii proprii în studii clinice, ceea ce este un conflict de interese”, spune medicul Leana Wen.

„Primul meu sfat este ca doctorii să separe clar munca de cercetare de activitatea medicală. Şi să separe clar banii pe care îi fac de la companii farmaceutice de activitatea lor medicală. Astfel, doar pentru că faci bani de la o firmă de medicamente nu înseamnă că eşti obligat să prescrii medicamentele lor”, adaugă ea.

Medicii români speră că va veni o zi în care cercetarea medicală va fi plătită corespunzător și studiile clinice nu vor mai fi privite cu reticență.

„Gândiţi-vă că sunt mulţi care se gândesc: Domnule, de ce să fie medicamentul ăsta nou experimentat pe mine? Foarte bine! Care ar fi alternativa? Care este alternativa a nu cerceta medicamentul? Să-l pui întâi în farmacii? Da? Sau e o atitudine de bun simţ să iei şi să certifici, până la ultima filă a dosarului, faptul că medicamentul respectiv este bun?”, spune medicul Sorin Paveliu.

Ţările din Estul Europei sunt din ce în ce mai căutate de producătorii de medicamente pentru testarea de noi substanţe. Este un domeniu cu potenţial economic uriaş, spun specialiştii. În care trebuie păstrate, însă, limite clare între medicină şi profit pe spatele pacienților.