Sari la conținut

#ÎmpreunăRezistăm. Voluntari într-o traumă colectivă

În vara acestui an, trupa E.M.I.L din București lansa piesa „Împreuna Rezistăm”, un manifest al revoltei şi speranţei.

Am lansat albumul în Colectiv. Atunci când am făcut noi piesa ne gândeam la un manifest împotriva a ceea ce se întâmpla în jurul nostru, în societate, şi la faptul că eram frustraţi de lipsa de reacţie şi că oamenii nu fac nimic să schimbe ceva”, spune Sorin Bădulescu solistul trupei E.M.I.L.

În seara de 30 octombrie, vieţile unor oameni s-au schimbat cu totul. Prieteni, cunoștinţe, apropiaţi ai lor au murit în incendiul din Colectiv. În locul în care seri la rând şi-au construit împreună cele mai frumoase amintiri.

S-a schimbat totul. Absolut totul s-a schimbat. Claudiu era un bun prieten, Adrian Rugină. Pe Adrian îl cunosc din 2001, am fost colegi, am lucrat împreună într-o companie şi îl vedeam la toate festivalurile. Nişte oamenii s-au salvat şi mi-au povestit cum a fost înăuntru. Dar nu este vorba despre noi. Este vorba despre familiile lor, despre părinţii care şi-au pierdut copii... despre ei e vorba”, spune Sorin Bădulescu.

Cu gândul la părinţi şi la copii, a doua zi după incendiul din Colectiv, câţiva oameni s-au aşezat la o masă şi şi-au spus că trebuie să facă ceva. Aşa s-a născut comunitatea care a preluat numele piesei, Împreună Rezistăm.

Eu am avut norocul să dorm în noaptea aia ca niciodată şi dimineaţă când m-am trezit am avut un şoc emoţional foarte foarte puternic pe care nu l-am mai trăit până atunci. Am stat pe Facebook şi la un moment dat am văzut că acum colegii mei din Împreună Rezistăm au postat pe paginile lor: ne adunăm, cine vrea să vină încoace”, spune Cristina Hurdubaia, voluntar.

Undeva, pe strada Mitropolit Filaret, într-o casă frumoasă, e acum comandamentul Împreună Rezistăm. De aproape opt săptămâni, voluntarii lucrează acolo.

Ne-am adunat mai mulţi oameni, fiecare din alt domeniu, că era psiholog, asistent social, unul se ocupa de organizarea de concerte. În primă fază eu am spus că o să mă ocup de concertul caritabil care se conturase deja. (Adică voi sâmbătă vă gândeaţi deja la organizarea unui concert?) Duminică dimineaţă, exact înainte de marşul acela la care au fost foarte mulţi oameni. Am fost la marş, am plecat de la Universitate la Colectiv... Uite, am emoţii numai când mă gândesc la senzaţiile alea”, spune Cristina Hurdubaia.

Cristina, fost jurnalist, povesteşte că în primele zile a funcţionat ca un robot. Emoţiile erau prea mari, dar avea de organizat un concert. O serie, de fapt, de concerte caritabile, la Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, pentru victimele de la Colectiv şi familiile lor. 1500 de oameni au cumpărat bilete ca să ajute.

Aproape 50.000 de euro s-au adunat după concertele organizate de Împreună Rezistăm. Iar bani au continuat să vină din toate părţile.

Mi-am dat seama că avem o problemă. Ok, vin banii, dar ce facem cu ei, cui îi dăm? Noi oricum toţi am avut amici care au şi murit din prima, care au murit după aceea, însă nu aveam contactele familiilor. Oricum a fost foarte greu pentru că toată lumea era în haos, în şoc. Şi a fost primul pas de mobilizare. Am zis, bă, hai, ne apucăm toţi să căutăm şi sunăm. Fiecare a sunat la prieteni, la fotografi, la trupe”, povestește Cristina Hurdubaia.

O listă completă cu toţi răniţii, cu nevoile lor şi contactele rudelor a fost făcută în următoarele zile. O bază de date pe care nicio instituţie a statului nu o avea. Mai era nevoie doar de un cadru legal ca banii să ajungă în conturile rudelor.

„În acel moment nu se ştia ce va face statul şi când va acţiona. În dimineaţa zilei de 1 noiembrie aveam în cont 2200 de lei, iar seara aveam 13.000 de euro. Solidaritatea a fost foarte foarte puternică. Ne-au venit bani din Malaezia, unde un voluntar a organizat într-o seară o vizionare de film şi a adunat 300 de dolari”, spune Amedeea Enache, director executiv al Fundaţiei Estuar.

Au fost gesturi de solidaritate care au depășit orice aşteptare, chiar dacă mulţi au trăit-o doar din faţa televizoarelor.

Am primit opt euro şi pe extrasul de cont scria: aceştia sunt ultimii mei bani, din toată inima îmi doresc să ajungă mai departe la victimele clubului Colectiv”, povestește Amedeea Enache.

În opt săptămâni, peste 300.000 de euro s-au adunat în conturile Fundației Estuar. Dar nu strângerea banilor s-a dovedit a fi cea mai dificilă misiune.

Mi-a sunat telefonul. Şi... la celălalt capăt era un bărbat care mi-a spus: bună ziua, sunt x, tatăl lui y care a murit în incendiu, am numărul de la cineva care mi-a spus că sunteţi un om de bună credinţă şi mi-a spus că ne puteţi ajuta. Pentru mine a fost al doilea şoc emoţional pentru că eu nu eram pregătită să mă sune. Şi după aceea, nu exagerez, timp de două trei zile, patru, nici nu mai ştiu câte au trecut, suna telefonul încontinu”, spune Cristina Hurdubaia, voluntar.

Din acel moment, zeci de familii disperate au găsit în aceşti oameni un sprijin real.

Ei deja aflaseră că fundaţia are nişte bani, plus că sunau şi cereau să le rezolvăm tot felul de probleme. Le trebuiau bilete de avion să plece în străinătate unde erau internate victimele, le lipsea nu ştiu care unguent. Scriam, nume, x, victima, are nevoie de aia... Oricum în timpul ăsta nu m-am dus nici la job, nici la şcoală, nicăieri. Noi am fost aici două săptămâni zi de zi, plecam dimineaţa de acasă, ne întorceam noaptea”, spune Cristina Hurdubaia.

Cu rândul au stat în spitale şi asistenţii sociali voluntari. Adriana e unul dintre ei. Are doar 23 de ani, dar a găsit putere să fie un umăr solid pentru părinţi.

În fiecare zi mergeam în spital, vorbeam cu ei, suficient a fost şi numai să vedem ce mai fac, cum se simt. Ne-am ocupat de toate nevoile lor, masă, cazare pentru părinţii celor care nu erau din Bucureşti şi veniseră de departe. Am fost cu familii la poliţie când a fost vorba să recupereze lucrurile ce rămăseseră în club. Am fost la Agenţia de Plăţi imediat după ce a ieşit ordonanţa de la Guvern că ei pot lua nişte bani şi aici au fost de făcut nişte documente şi noi i-am însoţit”, spune Adriana Pantelimon, asistent social voluntar.

Opt asistenţi sociali voluntari au umplut golurile unui sistem. Pentru că nu toate spitalele din Bucureşti au specialişti care să se ocupe de problemele administrative ale pacienţilor şi rudelor acestora.

Mi-am dat seama că familiile au nevoie de noi, că sunt oameni care nu primesc sprijinul ăsta din partea nimănui şi e un sprijin de care au nevoie”, spune Adriana.

La scurt timp de la incendiu, când victimele numai la procese nu se gândeau, cineva şi-a dat seama că oamenii au nevoie de asistenţă juridică. Trei avocaţi tineri au intrat voluntar în povestea Împreună Rezistăm şi se vor lupta în instanţă să obţină pe cale civilă daune pentru victime şi familiile celor morţi.

M-am gândit ca nu cumva să fie speculat taman momentul în care oamenii nu ştiu bine de ei. Întâi mi-a atras atenţia faptul că primăria a negat orice fel de responsabilitate, după care m-am gândit că pe contencios administrativ e un termen de 30 de zile în care poate fi depusă plângere prealabilă. Este foarte important ca toţi cei prejudiciaţi să se constituie părţi civile în procesul penal”, spune Sandra Dinescu, avocat.

Așa s-a născut un proces colectiv, în care s-au înscris peste 100 de oameni care au avut de suferit în urma tragediei din 30 octombrie.

Majoritatea celor care s-au alăturat demersului nostru au fost cei pe care i-am văzut faţă în faţă, cu care am putut să comunic. La un moment dat prieteni și-au anunţat alţi prieteni şi au fost întâlniri cu câte opt persoane, zece persoane, care au venit să vadă despre ce este vorba. Recunosc că prima dată am plecat cu o uşoară teamă, pentru că, da, ştiu cum sunt priviţi în general avocaţii. Ştiu că există acea idee că s-au găsit unii care vor acum să profite de suferinţa oamenilor şi cine ştie ce foloase să obţină. Nu a fost cazul de aşa ceva pentru că demersul nostru e unul umanitar”, spune Olivia, avocat.

Din suflet şi fără să aștepte nimic în schimb, toţi aceşti oameni au dat tot ce au putut pentru că, direct sau indirect, sunt parte a unei tragedii colective. Viaţa lor s-a modificat peste noapte şi au simţit că doar împreună pot rezista şi pot face o schimbare.