#Colectiv | Mărturiile cutremurătoare ale asistentei de la Bucur. Ce i-a zis primul ieșit din club cu care s-a întâlnit

Data actualizării: Data publicării:
asistenta bucur

Au trecut 3 ani şi tragedia de la Colectiv încă aduce lacrimi în ochii celor care au încercat să-i salveze pe tinerii cu arsuri. Jurnaliștii Digi24 au vorbit cu una dintre asistentele de la maternitatea Bucur. 20 de asistente de aici au ajuns primele în faţa Clubului Colectiv, pentru că erau la doi paşi.

Daniela Minea, asistentă maternitatea Bucur: Am fost primele. Pentru ca eram foarte aproape. Am venit cu perfuzii, cu un aparat de aspirat, cu un aparat pentru respirație artificială. Pe stradă, pe jos, efectiv aici, unde sunt acum mașinile, jos. Acolo îi puneam. Nu aveam unde. Au ieșit și cei din jur cu apă cu paturi. A sărit și populația. Am găsit niște oameni care ieșeau cu alți oameni răniți, arși, miros de fum, un fum înnecăcios că și cum s-ar fi ars un plastic, un cauciuc, ceva. Toți cei care ieșeau erau plini de ceva negru, care se lipise, ca un fel de smoală. Și pe piele, și pe haine, și pe păr. Se scoteau ei între ei până să ajungă autoritățle. Îi luam, îi reanimam, le puneam perfuzii și îi luau salvările. Au venit și cei de pe salvare și împreună am reușit, sper... să salvăm câțiva oameni. Erau salvări care îi luau și câte 5-6 odată. Ori într-o salvare nu se intra decât maxim doi. Primul cu care m-am întâlnit și a ieșit din club a zis, și era socat, a zis că a fost o aglomerație foarte mare, că ușile erau foarte strâmte și că nu reușeau să iasă și că acolo a fost măcel, care pe care. Tot m-a impresionat. Cine a putut să iasă, a ieșit. Încă un băiat pe care am încercat să îl luăm în mașina de salvare, foarte mult timp pentru că el ieșise și s-a întors să mai salveze pe cineva și nu a mai putut să iasă... Am văzut primii morţi că erau în dreptul începutului parcului. Cred că îi pusese cineva. Eu am văzut patru atunci, după au intrat înăuntru și au scos doar răniții. Veniseră părinții, își căutau copiii. Veniseră cu buletinele, a fost cumplit. Toţi plângeam pentru că nu ne dădeam seama ce se întâmplă. Nu strigau decât ajutor, atât, nu mai puteau să vorbească, respirau foarte greu. A fost groaznic pentru că simţeam că nu se mai termină. Veneau, veneau, veneau şi ne gândeam, Doamne, unde o fi încăput atâția?

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri