Exclusiv Cum arată vila de protocol de 2,2 milioane euro care se pregătește pentru un înalt demnitar român

Cristian Șuțu Data actualizării: Data publicării:
Surse din administrația publică centrală spun că pe strada Nikolai Gogol, la numărul 3, va fi reședința președintelui Klaus Iohannis, după ce acesta își va termina mandatul.
Vila din Cartierul Primăverii beneficiază de protecție din partea serviciilor secrete. Foto: Cristian Șuțu

Regia Protocolului de Stat a decis să pregătească un imobil de 842 mp din cartierul Primăverii pentru un înalt demnitar al statului român. Nu se știe deocamdată cui va fi atribuită reședința, dar documentele oficiale spun că e vorba ori despre președintele României, ori despre prim-ministru, ori despre unul din cei doi președinți ai Camerei Deputaților și Senatului. Surse din administrația publică centrală spun că pe strada Nikolai Gogol, la numărul 3, va fi reședința președintelui Klaus Iohannis, după ce acesta își va termina mandatul. 

Dacă vreți să vă întoarceți în timp, înainte de Revoluție, să zicem în anul 1984, cu scopul de a vedea cum e să fiți filati tot timpul, mergeți astăzi în cartierul Primăverii din București, mai exact pe străzile Ivan Turgheniev și Nikolai Gogol. Veți observa imediat cum deveniți din simpli cetățeni liberi niște posibili inamici. Accesul pe strada Turgheniev, care se întinde de-a lungul Lacului Floreasca, este marcat cu interzis pentru autovehicule, cu excepția riveranilor. Pietonii se pot deplasa pe trotuare, dar nu veți fi niciodată singuri. Cu voi și atente la voi veți observa, de-a lungul străzilor, mai multe persoane, care par angajate ale unor servicii secrete. Aceste persoane dau senzația că se plictisesc așteptând pe trotuar sau în mașini parcate, dar cu motorul pornit. Intrușii din cartier, cum am fost noi, sunt imediat luați în obiectiv și întrebați: “Cu ce vă putem ajuta?”. Răspunsul nostru a fost unul simplu: “Cu nimic”. Posibil să fiți luați la mai multe întrebări, cum am fost noi, spre exemplu. Le-am explicat că suntem de la presă și că vrem să facem câteva fotografii. “Ah, ok, pentru că nu v-am mai văzut pe aici… ”. Dacă întorci capul spre mașina pe care ai lăsat-o parcată la intrarea pe strada Turgheniev, vei vedea că cineva îți fotografiază propria mașină. Probabil, pentru a verifica dacă ești, așa cum de bună voie ai mărturisit, cine spui că ești. 

Din strada Turgheniev, cu acces interzis, se face o altă stradă, Nikolai Gogol. La numărul 3 al acestei străzi își va avea reședinta un înalt demnitar al statului român. Guvernul României a aprobat zilele trecute trecerea acestui imobil în proprietatea publică a statului, mai exact în gestiunea Regiei Autonome a Protocolului de Stat. Este vorba despre un imobil de 842 mp, cafre conține o clădire S + P + 1 E în suprafață construită la sol de 252 mp, încă o clădire cu un nivel de 43 mp și un garaj de 30 mp. Potrivit actelor oficiale, imobilul de protocol are o valoare de 11,09 milioane de lei, ceea ce înseamnă circa 2,2 milioane de euro. 

resedinta-oficiala-
Valoarea imobilului din Gogol 3 sare de 2,2 milioane de euro. Fără renovări. sursa foto: Monitorul Oficial

Misterul vilei de protocol

Misterul asupra destinației acestei reședințe este unul aproape total. O lectură atentă a documentației oficiale care a stat la baza aprobării acestei Hotărâri de Guvern lasă, însă, un indiciu. În Nota de Fundamentare a acestui act normativ se face trimitere la o ordonanță a guvernului din anul 2002, mai exact la articolul 2, litera a, care spune cui se repartizează reședintele oficiale de protocol: “pentru Preşedintele României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, primul-ministru şi persoanele care au avut calitatea de şef al statului român”. Surse din administrația publică centrală au declarat pentru digi24.ro că “nu se știe cui va fi atribuită”, dar că toate indiciile duc către președintele Klaus Iohannis, care se apropie de finalul mandatului și care va avea dreptul, potrivit legii, la o locuință de protocol pe parcursul întregii sale vieți. Vila de protocol de pe strada Gogol 3 se află în imediata vecinătate a unei alte reședințe de protocol. Acolo este reședința oficială a actualului președinte în funcție al României, așa explicându-se și agitația printre angajații serviciilor secrete din zonă atunci când noi ne-am deplasat să fotografiem imobilul de la numărul 3. 

Piscine și jacuzzi de 900.000 euro la Neptun

Sursele menționate ne-au mai spus că Guvernul a emis această Hotărâre la începutul anului pentru a regla situația juridică a imobilului respectiv, dar mai ales pentru a putea fi renovată până la sfârșitul anului, când se termina mandatul actualului președinte Klaus Iohannis. În Nota de Fundamentare a HG se explică faptul că imobilul din str. Nikolai Gogol nr.3, sectorul 1, trece în domeniul public al statului şi administrarea R.A.-A.P.P.S. fiind destinat ca “reşedinţă oficială”. Tot acolo se vorbește despre “suportarea cheltuielilor aferente utilizării imobilului şi a dotărilor acestuia”, care vor reveni în sarcina instituției care beneficiază de alocare. În cazul de faț, Administrației Prezidențiale. Potrivit legii,  “R.A.-A.P.P.S. va încheia cu instituţiile în care îşi desfăşoară activitatea persoanele beneficiare contracte de închiriere şi contracte de prestări de servicii cu privire la cheltuielile de întreţinere pentru energie, gaze, apa, canal, amortizarea şi uzura mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, taxele şi impozitele pe clădiri şi terenuri”. 

În timpul mandatului său de președinte, au fost renovate mai multe reședințe oficiale care au fost atribuite lui Klaus Iohannis, din București, Neptun sau Predeal.. Vila Lac 3 din București a beneficiat de renovări în valoare de 1,5 milioane de euro în anul 2015. Reședința de la Neptun a beneficiat de mai multe investiții în renovare de-a lungul anilor: În anul 2013 au fost cheltuiți 1,5 milioane de euro pentru vilele de la Neptun, iar în anul 2019 au fost executate lucrări de construire a două piscine exterioare, una de 278 mp, cealaltă de 54 mp, dar și un jacuzzi pentru 8 persoane. Contractul pentru construirea piscinelor a costat inițial 600.000 euro, dar la final a ajuns să coste 900.000 de euro. A fost realizată, de asemenea, o “zonă de plajă placată cu piatră tratată astfel încât să nu se încălzească sub acțiunea razelor solare. Pe o latură a zonei de plajă va fi ridicat un bar deschis”, după cum se afirma în caietul de sarcini al licitației din februarie 2019. 

Vila de protocol în strada Gogol 3
Vila de protocol în strada Gogol 3

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri