Sari la conținut

Bursă de excelenţă de 15.000 de euro pentru olimpicii care rămân în România

În fiecare an, peste 5.000 de adolescenţi pleacă la studii universitare în străinătate. Trei sferturi dintre ei fac parte din cei mai buni 10% absolvenţi de liceu. Mai bine de jumătate nu se mai întorc în ţară.

Recent, Adrian Curaj, ministrul Educației, a declarat că există un program prin care 50 de tineri pot obţine burse de excelență, în valoare de 15.000 de euro fiecare. Candidează elevii care au câștigat olimpiade sau concursuri internaționale şi vor să rămâna în ţară.

Alina Angelescu, elevă: „Am auzit de bursa respectivă şi mi se pare o intenţie bună a statului pentru că au realizat că au nişte oameni speciali, elevi tineri, cu minţi cu care pot schimba în bine societatea şi atunci îmi pare o încercare de a ne face să rămânem”.

Emanuel Dumitru, elev: „Având în vedere ca deja avem creiere foarte multe, aşa cum văd şi cei din afară şi ştim că ne doresc foarte mult valorile noastre intelectuale.. cred că ne mai lipseşte finanţarea. Din partea statului o susţinere mai puternică din punct de vedere material...”.

Profesor Marcela Popescu: „Pe vremuri a mai fost o astfel de bursă, se numea bursa Guvernul României şi întâmplător cunosc tineri care s-au folosit de această bursă. Au studiat în SUA iar când au încercat să se întoarcă în România nu şi-au găsit de lucru. Care e problema?”

Sprijinul financiar se poate acorda doar elevilor care au câştigat un premiu internaţional în ultimii doi ani de liceu şi se înscriu la un laborator de cercetare din ţară, pe timpul studiilor universitare.

Emanuel Dumitru, elev: „Dacă am avea posibilitatea de a face cercetare şi de a băga suficienţi bani în dezvoltare şi în industrie sunt foarte sigur că universităţile noastre ar ajunge comparabile cu cele din Anglia”.

Profesor Nicolae Istrare: „Eu îi văd ca suportul de mâine pentru dezvoltarea şi progresul României. Din păcate mulţi dintre ei nu se mai întorc în ţară şi părerea mea este că ţara asta greşeşte foarte mult faţă de tinerii aceştia”.

Ministrul Adrian Curaj spune că a ales să facă el însuși public acest program pentru că sunt puţini tineri care ştiu de existenţa burselor.

„Din păcate, nu au fost solicitări. S-au dat 14 acum doi ani, 11 acum trei ani, anul acesta nu a fost nicio ofertă pentru că nu a fost anunţat concursul şi am rămas dezamăgit. De asta acum l-am anunţat, ca să se ştie de program. Îmi pare rău că lucruri minunate nu sunt spuse şi nu sunt cunoscute" , a precizat ministru Educaţiei la întâlnirea de la Oradea, cu reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor.

Mai multe informaţii despre bursele de excelenţă se pot obţine de la reprezentanţii Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior sau de pe site-ul uefiscdi.gov.ro.