Sari la conținut

Investiții public-private în ateliere școlare

Până acum, elevii Colegiului Tehnic Alexandru Roman din Aleşd au învăţat doar teoretic să folosească un strung. Au observat acest lucru şi reprezentanţii unui producător de materiale de construcţii, în a cărui fabrică au făcut adolescenţii practică în anii trecuţi.

„Făcând practică e mult mai uşor în viitor dacă ne vom angaja în această meserie şi vom continua pe acest profil”, spune o elevă.

Firma elveţiană a investiti 40 de mii de euro în amenajarea a trei ateliere, pentru elevii de la specializările mecanică şi electrică.

Tatiana Moţi, profesoară la Colegiul Tehnic Alexandru Roman din Aleşd: „Orice cunoştinţe pe care noi le dăm din punct de vedere teoretic sunt fixate mult mai bine în practică şi atunci, având o asemenea dotare la dispoziţie, categoric copiii vor putea să fie mai aproape de ceea ce îşi doreşte în continuare angajatorul de la ei.”

Cristina Mocanu, project manager în cadrul companiei: „Am văzut ce înseamnă să lucrezi cu copiii şi am văzut ce înseamnă, să luăm copiii din clasa a XI-a. Ne-am dat seama că e prea târziu să îi luăm în clasa a XI-a.”

Valeria Vasile, directoarea Colegiului Tehnic Alexandru Roman din Aleşd: „Suntem un colegiu tehnic foarte mare pe zona Aleşdului. Aproape de zona Clujului, din zona Negreni ne vin copii. Deci avem o paletă foarte largă pentru aproape 200-300 de elevi câţi şcolarizăm aproape în fiecare an, în clasa a IX-a.”

Alte cinci laboratoare, de alimentaţie publică şi IT, au fost amenajate cu 110 mii de euro, bani alocaţi de primăria oraşului.