Programul care le permite liceenilor români să studieze în SUA gratis

Data publicării:
elevi germani

Un an de liceu în Statele Unite şi experienţă de a locui într-o familie de „schimb”, cum îi spun elevii. Totul gratuit - este visul American pe care îl vor trăi 25 de tineri din România. Este vorba despre un program finanţat de Departamentul de Stat al SUA. În ţară noastră este al treilea an în care se acordă burse menite să schimbe perspective.

Ana Maria Ghinet este elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bacău şi anul acesta învaţă în Statele Unite. A obţinut o bursă de studiu care îi asigura educaţia într-un liceu din America şi cazarea într-o familie-gazdă.

Ada Giuglea şi Anca Coandă sunt alte două eleve din Constanţa care timp de un an au trăit visul American.

Ada: Eram într-o societate nouă, dar la şcoală toţi elevii s-au purat cu mine că şi cum aş fi fost de-a lor. S-au interesat de ţară mea, de cultură mea, erau o prietenoşi. Mi-au făcut anul memorabil şi mă bucur că i-am întâlnit.

Anca: Voiau să te ajute, să te simţi bine. Erau deschişi, amuzanţi. Voiau să te integrezi. Le plăcea că au elevi de schimb şi bucuroşi să cunoască România şi români.

Mama: Ştiu că sună foarte curajos şi poate nu mulţi părinţi ar face asta. Dar e o experienţă bună, pe faţă mea a ajutat-o. Ştie ce vrea de la viaţă, la ce Universitate vrea să meargă. Cred că în lumea în care trăim e important să înveţi să te adaptezi în altă cultură, să înveţi altă limba, să interacţionezi, că să reuşeşti mai deaprte.

Eliza: Elevii români pot să petreacă următorul an de liceu în SUA cu toate costurile asigurate şi trăind alături de o familie gazdă, ceea ce face experienţă această mai degrabă una culturală decât academică şi o adevărate provocare.

Programul de burse este finanţat în totalitate de Guvernul Statelor Unite iar în România a fost implementat în urmă cu trei ani. Elevii care au învăţat deja în şcoli din America văd diferenţa dintre cele două sisteme de educaţie.

 

Eliza: Foarte mulţi sunt atraşi că în SUA experimenteaz materii noi, pe care aici nu le încearcă: pictură, desen, teatru, fotografie sau lucreză mai mult în echipa.

Competiţia pentru obţinerea burselor se axează mai mult pe abilităţile practice şi sociale pe care le au elevii.

Procesul nu ţine de ce note ai la şcoală, ci cât de flexibil eşti. Ei vor să te cunoască pe tine. Vor să ştie cum eşti tu, cum răspunzi la anumiţi factori, trebuie să te poţi adapta.

Programul Flex este gratuit şi recunoscut de Ministerul Educaţiei. El se adresează tuturor elevilor din clasele a IX, a X şi a XI, indiferent de etnie, religie sau stare materială.

„Dacă vrei să-ţi trăieşti visul american aplică pentru bursă. Dacă vrei să-ţi trăieşti această oportunitate înscrie-te până pe 17 octombrie. Fii următorul bursier”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri