Amenzi în dosarul sclavilor de la Berevoești. Primarul este printre cei sancționați

Data publicării:
berevoesti

Primarul localităţii argeşene Berevoeşti, Florin Proca, secretarul comunei şi asistentul social din cadrul Primăriei au fost amendaţi de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) după ce, în cadrul verificărilor făcute de Corpul de control al prefectului, au fost descoperite mai multe nereguli în documentele privind acordarea de ajutoare sociale localnicilor din Berevoeşti.

Primarul din Berevoeşti, Florin Proca, a primit din partea AJPIS Argeş trei sancţiuni în valoare totală de 7.500 de lei, secretarul comunei a primit tot trei amenzi cu acelaşi cuantum, în timp ce asistentul social din cadrul Primăriei Berevoeşti a fost sancţionat cu două amenzi în valoare totală de 2.000 de lei pentru nereguli în documentele legate de acordarea de ajutoare sociale localnicilor, a declarat, joi, pentru News.ro prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare.

Acesta a precizat că sancţiunile au fost aplicate de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Argeş în urma verificărilor făcute de Corpul de Control al prefectului, care a fost trimis la Berevoeşti după deschiderea de către DIICOT a anchetei privind traficul de persoane.

Prefectul Cristian Soare a precizat că printre neregulile constatate în documentele privind acordarea de ajutoare sociale de către Primăria Berevoeşti se numără: neefectuarea în termen a unora dintre anchetele sociale, neemiterea dispoziţiilor în termen, necalcularea orelor de muncă prin raportarea la salariul minim actualizat, nesoluţionarea în termen a cererilor pentru ajutor social, neîntocmirea proiectelor dispoziţiilor în termen.

Controalele la Primăria Berevoeşti continuă, a precizat Cristian Soare.

Prefectul judeţului Argeş a trimis Corpul de Control la Primăria Berevoeşti după ce DIICOT a făcut zeci de percheziţii în localitate într-un dosar de trafic de persoane. Anchetatorii au descoperit 12 adulţi şi doi copii care erau ţinuţi sclavi de către zeci de romi din această localitate. 37 de persoane au fost arestate preventiv şi se află în arest la domiciliu în acest dosar.

14 dintre cei arestaţi sunt beneficiari de ajutoare sociale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...