Sari la conținut

Apă cu bacterii coliforme, retrasă din magazine din judeţul Prahova

 

Potrivit unui comunicat dat publicităţii joi de Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Prahova, comisarii acestei instituţii au făcut, în perioada 26 mai – 18 iunie, controale la mai mulţi agenţi economici din judeţ pentru verificarea modului în care este respectată legislaţia privind comercializarea apelor minerale naturale, iar în urma verificărilor mii de litri de apă au fost fie opriţi temporar de la vânzare, fie retraşi definitiv de pe rafturile magazinelor, întrucât apa nu este bună pentru consumul uman.

Cea mai gravă deficienţă constatată în urma acestui control a fost la un lot de apă de izvor din care autorităţile au prelevat probe, analizele de laborator arătând prezenţa de bacterii coliforme.

Întregul lot de 11.790 de litri de apă a fost retras definitiv de la comercializare în urma rezultatului analizelor.

La acelaşi control, comisarii de la Protecţia Consumatorilor Prahova au oprit temporar de la comercializare 363.901 de litri de apă în valoare totală de 130.260 de lei, pentru diverse deficienţe. Astfel, a fost descoperită apă minerală îmbuteliată şi scoasă la vânzare în condiţiile în care fusese exploatată din surse neautorizate, a fost depistată la comercializare apă de izvor sub denumiri diferite provenind de la aceleaşi surse, fapt care contravine prevederilor legale în vigoare şi s-a constatat nerespectarea condiţiilor de depozitare prescrise de producător, depistându-se ape minerale depozitate în spaţii exterioare deschise, sub acţiunea directă a razelor soarelui.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate de comisarii de la Protecţia Consumatorilor Prahova în urma acestui control este de 152.100 de lei.