Aproape 200 de percheziții în 19 județe și București, într-un caz cu prejudiciu de 6,5 milioane de dolari

Data publicării:
diicot (2)

Poliţiştii şi procurorii DIICOT, ajutaţi de jandarmi, au pornit pe urmele unei reţele care a produs un prejudiciu de 6 milioane de dolari. Ar fi folosit metoda clasică pentru evaziunea fiscală: facturi fictive de la societăţi-fantomă. Unele dintre acestea au fost emise în contul lucrărilor de reparaţii în imobile ale unor instituţii publice.  În acest dosar au loc 197 de percheziţii, în 19 judeţe.

Joi dimineață, polițiștii de investigare a criminalității economice, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, efectuează 197 de percheziții domiciliare, în 19 județe și în Capitală, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 6 milioane de dolari americani, prin evaziune fiscală.

Activitățile au loc pe raza municipiului București și a județelor Argeș, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Teleorman, Arad, Dolj, Mehedinți, Neamț, Vâlcea, Prahova, Olt și Giurgiu, la societăți comerciale și persoane bănuite de evaziune fiscală și spălarea banilor.

Din investigații a rezultat că, în perioada 2012-2014, mai multe societăți comerciale ar fi înregistrat în evidența contabilă cheltuieli nereale, utilizând facturi fictive de la două societăți comerciale cu comportament de tip „fantomă", cu sediul pe raza județului Giurgiu, constând în achiziționarea de mărfuri și servicii care, în realitate, nu au fost realizate de firmele din Giurgiu.

În cauză, se efectuează cercetări față de 103 persoane bănuite că ar fi înregistrat în evidența contabilă achiziții și servicii nereale, constând în cumpărarea de legume, fructe, utilaje industriale, ambalaje și prestări de servicii privind organizarea unor spectacole, precum și repararea unor spații aparținând unor instituții de interes public.

Polițiștii vor ridica documente contabile, contracte, facturi și înscrisuri folosite la bănci.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat este de 6,5 milioane de dolari americani, dintre care 4,5 milioane de dolari ar fi fost transferați din conturile bancare aparținând celor două societăți din Giurgiu, către firme din China, fără a avea ca temei operațiuni economice.

Activitățile se desfășoară într-un dosar instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

La acțiune participă polițiști de la unitățile teritoriale unde sunt efectuate perchezițiile și jandarmi din Giurgiu, Teleorman și Ploiești.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...