Sari la conținut
News Alert

Argeș: Zăpadă de 30 de centimetri în zona montană, toate traseele turistice de creastă au fost închise

 

„Deja au fost observate, pe vâlcelele cu unghi de pantă mai mare de 40 de grade, curgeri de zăpadă, riscul de avalanșă fiind de gradul 1, redus. În aceste condiții, toate traseele turistice montane din masivele Iezer-Păpușa, Ghițu și traseele turistice montane din zona argeșeană a masivelor Făgăraș, Piatra Craiului și Leaota sunt închise la altitudini superioare celei de 1.500 de metri”, a declarat Sănduloiu, potrivit Agerpres.

El a mai precizat că temperaturile în zona de creastă se vor menține între -6 și -8 grade Celsius, astfel că zăpada se va menține viscolită, fără coeziune.

Turiștii care vor ajunge în zona montană din Argeș sunt sfătuiți să nu încerce să urce pe traseele închise și să ceară informații salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul Național Salvamont. De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării drumețiilor, în așa fel încât să se încheie înainte de lăsarea întunericului.

Citiți și

Trasee montane închise în Bucegi

Cod galben de ninsori începând de joi dimineaţă. HARTA judeţelor afectate