Azil modern nefolosit pentru că nu e racordat la electricitate. Firma unui deputat UNPR a subcontractat lucrările

Data publicării:
azil nefolosit erbiceni iasi

O clădire nouă, care aduce mai degrabă cu o cabană din vârful munţilor, ar fi trebuit să fie refugiul bunicilor neajutoraţi. Centrul social din Erbiceni are 16 locuri, iar aici ar trebui adăpostiţi bătrâni care nu își pot purta singuri de grijă. Numai că uşile sunt închise. Deşi Primăria a încheiat deja contracte cu o firmă de catering dar și cu o spălătorie, clădirea nu poate fi folosită. Explicaţia: nu este racordată la rețeaua de electricitate.

„Nu avem, momentan, datorită energiei electrice care nu este, în rest toate lucrările ca lucrări sunt terminate, însă alimentarea cu energie electrică nu este și datorită la asta nu putem da drumul la centrul social”, spune Ionel Lungu, primarul comunei Erbiceni.

„Este foarte bun, da, pentru că sunt mulți bătrâni care nu au cine să îi îngrijească, poate nu are cine să le facă mâncare și e foarte bun”, afirmă un localnic.

Firma care a câștigat licitația aparține deputatului UNPR de Vaslui, Sergiu Vizitiu. Chiar dacă firma lui a încasat de la Primărie toată suma prevăzută în contract, 2,2 milioane de euro, cei care au subcontractat lucrările şi le-au executat efectiv nu şi-au primit banii cuveniți. Firma a intrat în insolvenţă.

„Dar nu știu eu doamnă, vorbiţi că este director general, eu sunt administrator, chiar nu știu să vă spun nimic despre treaba asta”, declară Sergiu Vizitiu, administrator firmă de construcții.

Centrul social din comuna Erbiceni a fost construit cu fonduri europene. Proiectul a prevăzut, pe lângă construcția clădirii, racordarea comunei la rețeaua de apă și canalizare și asfaltarea a trei kilometri de drum.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri