Sari la conținut
News Alert

Bălăceanu-Stolnici, despre Regina Ana: Dacă ar fi fost pe tron, ar fi fost un exemplu de regină

Este un moment de tristețe pentru că a plecat din rândurile noastre o persoană de mare calitate, care a dus o viață frumoasă, demnă, trecând peste tot felul de dificultăți, înghițind foarte multe jigniri, o persoană care, deși nu a trăit în România decât foarte puțin, a iubit această țară, a vorbit foarte frumos despre această țară și despre oamenii ei. A fost un exemplu de soție, un exemplu de mamă și probabil că dacă ar fi fost pe tron, ar fi fost și un exemplu de regină. Noi am avut noroc de regine mari”, a spus academicianul.

El a afirmat că Regina Ana avea totdeauna modestia adevăratei aristocrații.

Academicianul i-a transmis Regelui Mihai părerea de rău pentru dispariția Reginei Ana.

„A dispărut o personalitate pentru istoria noastră. Pentru el, sprijinul cel mai puternic, a mai spus Bălăceanu-Stolnici.

Mai mulți reprezentanți ai Crucii Roșii au depus marți o coroană de flori la Palatul Elisabeta.

„Regretăm faptul că Majestatea Sa a decedat. În afară de faptul că este regină, mama președintei noastre — Alteța Sa moștenitoare Principesa Margareta, să nu uităm că Alteța Sa regală a fost și voluntar de Cruce Roșie, chiar dacă a făcut voluntariat la o altă societate, a precizat secretarul Comitetului de Direcție și director general al Societății Naționale Crucea Roșie Română,
Ioan Silviu Lefter.