Sari la conținut

Bâlbâiala autorităţilor în cazul E.coli. După trei zile de la rezultat, nu se ştie cum a fost contaminată brânza

Luni, ministrul Agriculturii anunţa ca în urma probelor recoltate din magazine s-au găsit 25 de kilograme de brânză contaminată cu E.coli.

A rezultat că din toate aceste probe care s-au luat din comerţ, din gospodăria proprie şi la persoane particulare au rezultat două probe cu probleme. Una, o probă de pui spate şi gât recoltat din frigiderul unei familii din Bacău şi a doua, în comerţ, dar este vorba de un lot de 25 de kg de brânză proaspătă de vaci, produsă la Brădet, fabrica Brădet. Numai că trebuie avut mare atenţie pentru că recoltarea probei s-a făcut în comerţ. Deci putea contaminarea să fie în orice moment de la plecarea din fabrică, deci nu putem să incriminăm în aceasta fază pe nimeni”, spunea Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, în 8 februarie.

La două zile distanţă, ministrul a revenit cu precizări şi pe Facebook. Brânza incriminată nu a fost găsită nici pe rafturi, nici la producător. Era în frigiderele oamenilor!

„Din informaţiile pe care le aveam când am ieșit public, rezulta că lotul de brânza de 25 kg de la fabrica respectiva nu a mai fost regăsit nici la producător, nici la unităţile de comercializare. Ce înseamna lucrul acesta? Înseamnă că acea cantitate de brânză se află în frigiderul oamenilor!”, a scris el.

De fapt, probele pentru analiza brânzei au fost luate de inspectorii veterinari pe 25 şi 26 februarie dintr-un magazin din Argeş. Brânza urma să fie vândută, declara directorul DSV Argeş.

„Noi ne-am deplasat, am recoltat probe şi am găsit această brânză la vânzare într-un magazin al unei societăţi comerciale. Brânza a fost fabricată pe 22, iar pe 25, 26 noi am recoltat proba”, spunea Daniel Lupu, director DSV Argeş.

Totul este confirmat şi de proprietarul fabricii din Argeş.

„Nu a fost niciun dubiu din acest punct de vedere, proba a fost luată din magazin de la comerciant”, a spus Marius Badea, patronul fabricii.

În timp ce autorităţile încă mai caută un răspuns şi se contrazic în declaraţii, fabrica producatoare a fost închisă, iar lanţurile de magazine Profi, Auchan și Metro au scos de la vânzare produsele firmei Brădet. Ulterior, Auchan a anunţat că nu va renunţa la acest furnizor.