Sari la conținut

Captură - record. Peste două tone de cocaină, găsite într-un container din Portul Constanţa

Cele două tone de cocaină au fost descoperite azi de procurorii DIICOT în urma unei anchete care vizează o reţea specializată în traficul de droguri la nivel mondial.

Cele 2300 de kilograme de cocaină au puritate de 60%.

Este cea mai mare captură de droguri din Portul Constanţa.

În ianuarie 2009, procurorii DIICOT din Constanţa şi Brigada de Combatere a Crimei Organizate Constanţa ar fi găsit în incinta Portului peste o tonă de cocaină. Până acum fusese cea mai importantă captură. Drogurile fuseseră aduse din Brazilia de o reţea de traficanţi români şi spanioli.