CFR Călători, din nou în pană de motorină

Data publicării:
0311 20cfr-36517

CFR Călători a mărit suma pe care este dispusă să o plătească pentru motorină. Oferă acum 4.000 de lei pentru o tonă, cu 400 de lei mai mult decât la licitaţia de săptămâna trecută. Atunci, firma care s-a oferit să vândă trei mii de tone de carburant companiei feroviare ceruse circa 4.400 de lei pe tonă, cu mult peste bugetul alocat, aşa că nu s-a ajuns la niciun un acord. (iese CG1)

Dacă licitaţia de astăzi se încheie cu succes, cea mai mare cantitate de motorină va fi livrată către depoul din Bucureşti: 900 de tone. În Cluj-Napoca şi Iaşi vor ajunge câte 600 de tone de motorină, Iar la Timişoara şi Sibiu câte 500 de tone. Cantităţi mai mici de carburant vor fi livrate şi la Satu Mare, Suceava, Medgidia, Piteşti, Târgu Mureş, Galaţi şi Arad.

CFR Călători a ajuns la limită cu carburantul pentru că nu a reuşit să cumpere motorină la niciuna dintre cele patru licitaţii organizate până acum. Furnizorii nu s-au arătat interesaţi de oferta companiei din cauza preţului prea mic. Marţea trecută, Guvernul a dat o mână de ajutor <spetz cfr motorina 1> şi a împrumutat CFR Călători cu 2 mii de tone de motorină din rezerva de stat. Ministerul Transporturilor ceruse însă de zece ori mai mult. Cantitatea împrumutată de stat ajunge doar pentru două săptămâni. <spetz cfr motorina 2> CFR Călători consumă lunar între 4 mii şi 4.500 de tone de carburant.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...