Sari la conținut

Copii agresați de directoare | Mărturiile părinților

Părinte: „Stăteau în pat cu teamă să nu deschidă ochii, chiar dacă nu dormeau. Le era frică de camere, spunea că îi vede pe camere şi vine să îi certe. Se întâmpla des? Da! În ultimul timp îmi spunea că în fiecare zi.”

Mărturia copilei de 5 ani a venit abia după ce părinţii au luat-o la întrebări, după ce au văzut imaginile surprinse de camerele de supraveghere din interiorul grădiniţei. Nu şi-au recunoscut fata printre copiii filmaţi în timp ce luau bătaie, dar şi-au pus întrebarea dacă nu cumva şi copilul lor a avut parte de acelaşi tratament. Au rămas înmărmuriţi când fata a încercat să îi facă să înţeleagă prin ce trece la grădiniţă.

Părinte: „Ea mi-a desenat o schiţă. A desenat-o pe doamna directoare tăiată cu roşu. Nu ştiu dacă era o glumă, aşa s-a exprimat atunci şi a mâzgăllit totul cu roşu şi-a exprimat probabil sentimentele de furie. Am întrebat de ce şi mi-a spus că este rea că se poartă urât cu ei.”

Faptele violente ale directoarei surprinse pe camerele de supraveghere nu ar fi însă doar o întâmplare. Ele s-ar fi întins pe o perioadă mai lungă de timp, iar unii copii şi-au arătat în mai multe rânduri dorinţa de a nu mai da vreodată ochii cu directoarea.

Părinte: „De jumătate de an sau un an îmi spunea că numai vrea la grădiniţă, venea acasă speriată. La început am spus că poate s-a întâmplat într-o zi să îi certe, dar apoi îmi spunea zilnic că nu îi place la grădiniţă. O întrebam ce nu îi place şi îmi spunea că nu îi place de directoare. Pentru că ne ceartă, ne obligă să dormim, ne trage de păr.”

O altă familie n-a fost la fel de norocoasă. Şi-a recunoscut copiii în imagini pe care niciun părinte nu ar vrea să le vadă.

Părinte: „Pentru soție a fost mult mai grav. Eu a trebuit să o pregătesc vreo două zile și apoi am lăsat-o să se uite la imagini. Sincer vă spun soţia a intrat în şoc, a început să tremure şi spunea că nu îi vine să creadă.”

Cei doi copii ai familiei, de 2 şi 6 ani, apar cel mai des în imagini. Sunt bătuţi fie pe hol fie în dormitorul grădiniţei.

Părinte: „Cel mai crunt este când o ţine de păr la propriu, când îi strânge gura, când o loveşte cu palma şi când îi ţine gura să nu mai plângă. Să vezi un copil că plânge, îi dai palme, el plânge, suspină şi tu îl arunci pe scări mi se pare strigător la cer. Cu băiatul la fel, l-a tras din pat...dar ală nu este tras l-a smucit, putea să-i disloce mâna, umărul.”

Poliţiştii au început o anchetă şi au audiat-o deja pe directoarea acuzată de acte de violenţă.

Ana Neagu, directoarea grădiniţei Flipper-Garden: „Nu am nimic de declarat până nu se finalizează, este o situație urâtă!”

Poliţiştii verifică acum imaginile de pe camerele de supraveghere pe o perioadă mai lungă de timp pentru a descoperi cât de des s-au întâmplat astfel de fapte şi câţi copii au avut de suferit.

Citiți și: 

VIDEO. Copii agresaţi la o grădiniţă din Capitală, chiar de directoare. ISMB: Grădinița funcționa ilegal