Sari la conținut

Cu 224 de km/oră pe Autostrada Transilvania

 

Vineri, în jurul orei 6.40, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A3 -Transilvania au depistat un bărbat, de 30 de ani, din judeţul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism cu o viteză peste limita maximă admisă.

Acesta a fost înregistrat cu aparatul radar, la km. 49+500m, pe sensul de mers Câmpia Turzii - Gilau, conducând cu o viteză de 224 km/h.

Conform legislaţiei în vigoare, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 810 de lei.

Totodată, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile.