Sari la conținut

Fetiță rănită grav după ce a fost mușcată de câine

O fată de 7 ani din Târgu Jiu a ajuns la spital cu răni grave la faţă şi a fost operată de urgenţă după ce a fost muşcată de un câine maidanez. Incidentul a avut loc în faţa blocului în care locuia copilul. 

Părinţii fetei muşcate spun că vor depune plângere la poliţie în acest caz. 

Medicii sunt optimişti şi spun că, din fericire, copila nu îşi va pierde vederea după ce a fost rănită grav la faţă.

Problema câinilor maidanezi persistă de ani de zile, iar autorităţile locale nu reuşesc să o rezolve.

În urma acestui incident, primăria a extins padocul de câini. Şi o parte din consilierii locali sunt de părere că cei de la serviciul de ecarisaj dar şi poliţiştii nu îşi fac treaba şi cer să vină cu un raport de activititate pe această tema.

Lunar, pe serviciul de ecarisaj, se cheltuie 30 de mii de lei.

Zilnic ajunge la urgenţe cel puţin o persoană muşcată de câine.

După acest incident, o parte dintre consilierii locali cer că astăzi să aibă loc o şedinţa pentru că cei de la serviciul de ecarisaj şi poliţia locală să prezinte un raport în legătură cu activitatea lor pe această tema.

Consilierii consideră că nu îşi fac treaba.