Înfrângerea de la Amsterdam a fost sărbătorită până la ora 7:00 dimineața

Data publicării:
5470277 20mediafax 20foto 20andreea 20alexandru-57315

„Jucătorii au chefuit după meci până dimineaţă, unii jucători nu au ajuns nici la 07.00 dimineaţa. Am informaţia de la un om din interior, e sigur. Publicul trebuie să cunoască, să ştie. Asta se întamplă dacă nu poţi stăpâni echipa. Sunt două motive pentru care jucătorii beau, necazul sau bucuria. Trebuie să existe o limită, cineva să-i ţină în frâu. Staful unde era? E o haită de oameni acolo, lângă el, care sunt plătiţi”, a declarat Dragomir.

Oficialul ligii, care ocupă şi funcţia de prim-vicepreşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, a precizat că la petrecere „au fost mai mulţi jucători tineri, iar de la Steaua au fost vreo şase-şapte”.

Dumitru Dragomir a admis la cererea realizatorului emisiunii doar trei nume din lista jucătorilor care au petrecut la Amsterdam, după meciul cu Olanda, Gabriel Torje (Granada), Alexandru Chipciu (Steaua) şi Gabriel Tamaş (West Bromwich Albion).

Preşedintele LPF a precizat că Adrian Mutu (Ajaccio) nu a fost printre aceşti jucători, el plecând din cantonamentul naţionalei imediat după meci.

Dragomir este de mai mult timp în conflict cu selecţionerul Victor Piţurcă, pe care l-a criticat aproape de fiecare dată când a vorbit despre echipa naţională.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...