Sari la conținut

Ministrul Comunicațiilor, chemat la discuții de premier după declarațiile controversate privind profesorii

„Am spus clar că nu este un punct de vedere nici al meu, nici al Guvernului, în niciun fel. Aceste declarații nu reprezintă Guvernul și am cerut într-un mod clar și ferm domnului ministru să își ceară scuze și să se dezică de astfel de concepte care nu reprezintă Guvernul și dânsul a facut acest lucru. O să am o discuție cu dânsul legat de aceste lucruri și sper ca astfel de lucruri să nu se mai repete”, a spus premierul Dacian Cioloș.

Marius Bostan şi-a cerut scuze pentru declarațiile făcute, după ce premierul i-a solicitat acest lucru.

Anterior, ministrul Comunicațiilor a declarat că gratuitatea învăţământului, prevăzută de Constituţie, este o reminiscență a anilor de comunism.

„Eu văd părinții la școală. Eu sunt părinte. Jumătate dintre ei nu se interesează, nu cer calitate profesorului. Profesorii au salarii mici. Nici în partea cealaltă nu se cere calitate. Unii profesori pur și simplu își bat joc de meseria lor și spun că au salarii mici. Domnule, mergi acasă, dă-ți demisia. Dar nu să îți bați joc de viitorul copilului. Justificarea că am salariu mic e o imbecilitate. Am salariu mic, îmi dau demisia, mă apuc de altă muncă dacă nu îmi place meseria asta. Vorbele mele poate sunt brutale. Dacă fiecare părinte ar plăti 100 de lei pe lună, nu mult, ceva simbolic, dar să simtă că nu e gratis...”, a spus Marius Bostan.