Sari la conținut

Mormântul Elenei Cuza, obiectiv turistic

Mormântul soţiei lui Alexandru Ioan Cuza, Elena Doamna, a fost reabilitat în ultimii doi ani, ambiţia primarului din comuna Soleşti fiind să transforme localitatea într-un obiectiv turistic.

Pentru prima oară l-am văzut și eu, îmi place, e frumos”, spune o femeie.

„Foarte frumos, e minunăția satului”, afimă un localnic.

(Reporter: Merită vizitat de turiști?) „Da, eu zic că da”, este de părere o altă localnică.

Prima Doamnă a Principatelor Române, Elena Cuza, s-a născut în Iaşi, şi a copilărit chiar în comuna Soleşti, din centrul Moldovei. Dorinţa ei a fost să fie înmormântată în locul în care şi-a petrecut mare parte din viaţă.

„Prima Doamnă a României, o calitate pentru care nu a fost pregătită de la început, a trebuit să reprezinte Principatele Unite în relația cu statele europene și să fie cea care din umbră să-l ajute pe domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza”, explică dr. Laurențiu Chiriac, istoric.

Planurile edilului din Solești nu se opresc aici.

Noi vom continua proiectarea pentru Biserica Adormirii Maicii Domnului. Dorim să finalizăm și această lucrare, să devină un monument istoric, plăcut, să putem să atragem mulți turiști”, spune Mona Bujor, primarul comunei.

Reabilitarea complexului funerar a costat 40 de mii de euro, bani europeni.